“VACANȚA S-A TERMINAT. SUNTEȚI PREGĂTIȚI PENTRU UN NOU ÎNCEPUT?”

Distribuie pe:

Campania “Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?” vă invită să începeți săptămâna cu 10 minute acordate subiectului Copiii și telefoanele mobile.

Este deja o obișnuință ca cei mici să aibă telefoane mobile, și încă nu de orice fel. Este opțiunea părinților care, fie cedează rugăminților, fie doresc ca fiul/fiica lor să nu fie “mai prejos” decât alții, fie cred că este mai în siguranță copilul lor dacă îl pot controla oricând.

Vă invităm însă să vedeți problema și altfel. În primul rând, telefonul purtat, când se duc la joacă, îi încurcă pe copii, având mari șanse să îl strice. Apoi, ideea de a merge afară la joacă nu are nimic în comun cu a sta tot “pe telefon”, eventual participând la un soi de competiție “al cui telefon e mai grozav”. La școală, e doar un mijloc de a-l distrage de la ce are de făcut.

Afară, în drum spre școală sau chiar la școală, copiii (nu doar ei) au tendința de a își afișa lucrurile cu care se mândresc. Ori acest lucru presupune și un risc: acela de a fi văzut de alți copii/adolescenți sau adulți rău intenționți, iar copilul este o țintă ușoară!! Nu doar că poate rămâne fără telefon, dar poate trece printr-o experiență negativă, care îl va marca!

Da, ne gândim la siguranța pe care le-o dă părinților, confortul de a-l putea suna oricând. Dar putem găsi alte soluții: când e afară, la joacă, putem stabili alte reguli, printre care respectarea unei ore de întoarcere acasă, unde poate fi sunat, sau păstrarea legăturii cu vreun părinte/vecin care este în general acasă sau afară cu copiii.

Când e la școală, dacă e vreo problemă deosebită, legătura cu învățătoarea sau diriginta este la îndemână, iar dacă a ajuns acasă poate fi verificat pe telefonul fix sau pe mobilul lăsat acasă.

Campania “Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?” are ca scop reamintirea unor măsuri pentru siguranța copiilor, a familiei. (Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității)

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE AL IPJ MUREȘ

Lasă un comentariu