UN PAHAR DE ALCOOL DUBLEAZĂ RISCUL DE FIBRILAȚIE ATRIALĂ

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea din California, San Francisco, citați de descopera.ro, contrazic ideea că un pahar de vin la cină ar proteja sănătatea inimii, susținând că, dimpotrivă, chiar și un singur pahar de alcool poate crește semnificativ și imediat riscul de dezvoltare a unui ritm cardiac anormal, numit fibrilație atrială (FA).

“În cazurile severe, fibrilația atrială poate cauza insuficiență cardiacă și accidente vasculare cerebrale fatale. În scenarii mai puțin extreme, afecțiunea poate fi deosebit de dureroasă și alarmantă.

Spre deosebire de ceea ce cred multe persoane, fibrilația atrială nu este asociată doar cu un consum excesiv de alcool. În studiul nostru, am demonstrat că până și un singur pahar de alcool poate fi suficient pentru a crește riscul de fibrilație atrială.

Până acum, știam deja că un consum excesiv de alcool poate duce la fibrilație atrială. Însă, în cadrul studiului, care a implicat 100 de pacienți, am descoperit că un singur pahar a dublat riscul de fibrilație atrială în decurs de câteva ore.

Dacă pacienții ar fi băut cel puțin încă un pahar de alcool, acel risc s-ar fi triplat peste valoarea originală. Cu toate acestea, pacienții din studiu aveau deja un istoric de fibrilație atrială, sugerând că un consum moderat de alcool exacerbează, însă nu cauzează neapărat afecțiunea cardiacă.

Studierea impactului alcoolului asupra sănătății este extrem de dificilă, în special atunci când trebuie să te bazezi pe participanți care să prezinte exact cât și când au consumat. Totodată, orice studiu trebuie să ia în considerare și factori variabili.

Însă, studiul din cazul de față a eliminat o parte din dificultăți și a obținut o bază de date mult mai obiectivă. Noi i-am rugat pe participanți să se supună regulat la teste de sânge pentru măsurarea alcoolului.

Efectele sunt destul de liniare. Cu cât consumi mai mult alcool, cu atât este mai crescut riscul unui eveniment acut de fibrilație atrială. Aceste observații oglindesc ceea ce a fost relatat de pacienți de zeci de ani, însă acum avem primele dovezi obiective și măsurabile care arată că o expunere modificabilă poate influența șansa apariției unui episod de fibrilație atrială”, afirmă oamenii de știință americani.

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu