BÖLÖNI AR PUTEA FI URMĂTORUL SELECȚIONER AL NAȚIONALEI ROMÂNIEI

Distribuie pe:

Ladislau Bölöni ar vrea să revină la Naționala României, pe care a mai antrenat-o în perioada 2000-2001, spune Giovanni Becali. Mirel Rădoi pare să nu dea înapoi după ce a anunțat că nu-și va prelungi contractul cu FRF, care expiră la jumătatea lunii noiembrie, după meciurile cu Islanda și Liechtenstein. Antrenorul în vârstă de 68 de ani este liber de contract din mai 2021, când s-a despărțit de Panathinaikos. Giovanni Becali susține că a avut deja o conversație cu Ladislau Bölöni și acesta s-a arătat dispus să revină pe banca Naționalei, pe care a mai pregătit-o între 2000 și 2001, înainte de a pleca la Sporting. Impresarul a dat detalii și despre salariul pe care Bölöni l-ar accepta la echipa națională:

“Și Bölöni ar fi o soluție, chiar am vorbit cu el. Vrea să vină la națională, dar nu poate pe 15.000 de euro. E nevoie de măcar 25.000 pe lună și mi-e greu să cred că Federația vrea și poate face efortul ăsta financiar. Deci, Bölöni sigur ar veni”, a declarat Giovanni Becali pentru Fanatik. În vârstă de 68 de ani, László Bölöni este unul dintre cei mai valoroși antrenori români. N-a pregătit niciodată vreo echipă de club din România, dar în ultima perioadă a purtat negocieri cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

În schimb, este recunoscut la nivelul fotbalului european. Bölöni este cel care a avut un cuvânt de spus în cariera unor staruri precum Cristiano Ronaldo, Raphael Varane sau Petr Cech. Cât despre trofee, Bölöni a reușit să câștige un titlu, o Cupă și o Supercupă cu Sporting Lisabona și un titlu și o Cupă cu Standard Liege.

BRIGADA DE ARBITRI DE LA MECIUL PHOENIX CONSTANȚA - SIRIUS TÂRGU-MUREȘ A FOST SUSPENDATĂ

La două săptămâni distanță după suspendarea brigăzii de arbitri de la jocul CSM VSKC Miercurea Ciuc - CSA Steaua București, din LNBM, Colegiul Central al Arbitrilor a luat o decizie similară și în privința oficialilor delegați în Liga Națională de Baschet Feminin la partida dintre Phoenix Constanța și Sirius Târgu Mureș, din etapa a 6-a. Gruparea din Dobrogea s-a impus după o repriză de prelungiri, 62-58. La meci au fost delegați Ionuț Barbu, Andrei Vizitiu și László Böjte, potrivit deciziei CRAbC, toți trei comițând greșeli repetate de interpretare a regulamentului.

Comunicatul emis pe frbaschet.ro notează următoarele:

“În urma raportului comisarului FRB nominalizat la meciul dintre echipele feminine Phoenix CSU Simona Halep Constanța și BC Sirius Târgu Mureș (calificativ slab pentru toți cei 3 membri ai brigăzii de arbitri), din cadrul etapei a VI-a din LNBF și disputat în data de 6 noiembrie 2021, în Sala Sporturilor din Constanța, membrii CRAbC s-au întrunit în data de 7 noiembrie. În urma analizei rapoartelor și a vizionării integrale a jocului au fost constatate greșeli repetate de interpretare ale Regulamentului Oficial al Jocului de Baschet de către întreaga brigadă de arbitri de-a lungul întregii partide, fără a influența rezultatul final al jocului, astfel că CRAbC decide: - suspendare 2 (două) etape, conform articolului 54 al Regulamentului de Organizare și Funcționare a Activității Arbitrilor de Baschet din România a tuturor membrilor brigăzii de arbitri (Barbu Ionuț, Vizitiu Andrei, Bojte László).

Decizia CRAbC a fost comunicată și arbitrilor menționați”.

IANIS HAGI, LA UN PAS DE TRANSFERUL CARIEREI!

Ianis Hagi (23 de ani) este în cursă pentru transferul carierei! Steven Gerrard (41 de ani), antrenorul lui Rangers, este în discuții avansate cu cei de la Aston Villa, iar presa din Albion susține că internaționalul român l-ar putea urma în Premier League. Aston Villa a rămas fără antrenor după demiterea lui Dean Smith, iar Steven Gerrard este principalul favorit pentru înlocuirea acestuia. S-ar părea că legenda lui Liverpool și oficialii de pe Villa Park vor ajunge la un acord în următoarele ore, iar tehnicianul de 41 de ani și-a expus deja planul pentru a scoate formația din Birmingham din subsolul ierarhiei din Premier League.

16 este locul ocupat de Aston Villa, cu doar 10 puncte în 11 runde și 5 înfrângeri consecutive. Ianis Hagi, dorit de Steven Gerrard în Premier League, dacă antrenorul va semna cu Aston Villa

Astfel, Gerrard vrea să-și aducă încă din iarnă cinci jucători pe care-i cunoaște foarte bine. Este vorba despre doi fotbaliști de la Liverpool, Curtis Jones și Ben Woodburn, împrumutat pentru moment la Hearts, și trei de la Rangers: Glen Kamara, Ryan Kent și Ianis Hagi, anunță TalkSport.com. “Fiul legendarului Gheorghe, Ianis poate fi un alt jucător care ar putea să guste fotbalul din Premier League. A avut un impact mare la câștigarea campionatului de Rangers, sezonul trecut, și se ridică la înălțimea numelui. Versatilitatea românului este un lucru pe care Gerrard dorește să-l adauge la Villa. Acesta a jucat atât mijlocaș lateral stânga sau dreapta, cât și mijlocaș ofensiv. Hagi a devenit un jucător-cheie în angrenajul echipei lui Gerrard”, au scris jurnaliștii britanici. 16 meciuri, 3 goluri și 3 assist-uri a reușit în acest sezon Ianis Hagi pentru Rangers.

6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform Transfermarkt.

Ianis Hagi, uimit de asemănarea dintre Gică Hagi și Steven Gerrard: “Vorbesc cu tata după meci, e incredibil!”

Fotbalistul lui Rangers, Ianis Hagi, a vorbit despre asemănările dintre tatăl său și Steven Gerrard și modul identic în care văd ei fotbalul. “Sunt multe asemănări între Steven Gerrard și tatăl meu. Sunt meciuri în care nu am putut câștiga și vorbesc la telefon cu tata, iar el îmi explică ce ne-a lipsit și ce a remarcat el la meci. Iar cuvintele lui sunt identice cu ce ne spusese Gerrard după meci. Este incredibil cum ei gândesc la fel, dar asta deoarece au jucat la cel mai înalt nivel”, a spus Ianis Hagi, conform The Athletic.

VEȘTI BUNE PENTRU FANII F1. PROIECTUL CARE ADUCE UN NOU CIRCUIT ÎN COMPETIȚIE PÂNĂ ÎN 2024

Autoritățile din Londra au demarat procedurile pentru construirea unui circuit de Formula 1, care ar urma să găzduiască al doilea Mare Premiu britanic, după cel care are loc anual la Silverstone, informează cotidianul Daily Mail. Primarul Londrei, Sadiq Khan, și-a dat acordul pentru ridicarea viitorului circuit la Royal Docks, în zona de est a orașului, iar proiectul ar urma să fie finalizat până în 2024, când se va încheia cel de-al doilea mandat al actualului edil al capitalei britanice. Fondul american 777 Partners și un grup de investitori britanici, care vor finanța acest proiect, sunt în discuții avansate cu responsabilii Formulei 1, adaugă ziarul britanic. Pentru a evita eventualele critici referitoare la impactul asupra mediului, primarul Sadiq Kahn ar dori să facă din viitorul Mare Premiu de Formula 1 al Londrei un eveniment neutru în privința emisiilor de carbon și primul care să fie accesibil publicului doar prin intermediul transportului public. Rămâne de văzut la ce dată ar putea avea loc posibilul Mare Premiu al Londrei, în condițiile în care sezonul 2022 va avea 23 de curse în program, inclusiv o nouă etapă la Miami (Florida), pe 8 mai.

DINAMO, ÎN TOPUL EUROPEI! CE CLASAMENT ÎI ARE PE “CÂINI” PE LOCUL 2

Dinamo nu traversează cea mai bună perioadă din istoria clubului, dar chiar și așa gruparea din Ștefan cel Mare găsește motive de mândrie. “Câinii” au fost nevoiți să mizeze pe mulți fotbaliști crescuți de club, iar asta i-a adus în topul formațiilor din Europa din acest punct de vedere. Dinamo este a doua echipă din Europa ca procentaj al jucătorilor crescuți în propria curte, cu 65,5%, conform CIES Fotball Observatory.

Formația bucureșteană este întrecută doar de MSK Zilina, din Slovacia, care are 79,2% fotbaliști produși de club în lotul primei echipe. Chiar dacă performanțele nu au fost cele așteptate, faptul că Dinamo are atâția jucători formați în curtea proprie, mai mulți decât echipe de renume din acest punct de vedere precum Athletic Bilbao sau Ajax înseamnă că viitorul ar putea să nu fie atât de negru pentru “câini”.

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu