E adevărat că, în lucrarea ei cu credincioșii, Biserica pune accentul pe formarea omului dinăuntru. Dar se cuvine să adăugăm numaidecât că, printr-o asemenea lucrare, Biserica nu urmărește să-și sustragă fiii de la împlinirea obișnuitelor datorii față de viață. Dimpotrivă. Prin înnoirea omului dinăuntru, dumnezeiescul Așezământ vrea să aducă unitate și fermitate în viața credincioșilor și să le asigure astfel folosirea tuturor puterilor lor într-o singură direcție: cea pozitivă, a slujirii dezinteresate. În afara înnoirii lăuntrice, sufletul credincioșilor e împărțit, oscilând în direcții contradictorii: bine-rău; drept-nedrept; corect-incorect etc. Prin înnoirea omului interior, Biserica urmărește tocmai înlăturarea acestei împărțiri a sufletului, refacerea unității și asigurarea concentrării puterilor lui într-o singură direcție: cea pozitivă, a muncii creatoare în slujba semenilor.
Pentru formarea omului dinăuntru, Biserica dispune de multe mijloace. Printre acestea se numără și postul. Postul nu este ceva periferic vieții creștine. Nu este o rânduială care ar interesa numai în mod auxiliar formarea omului credincios, a omului nou. Postul e un element constitutiv al modului de viață creștin. Pentru Mântuitorul, postul - ca și rugăciunea - e un fapt de sine înțeles. Dacă nu-l poruncește anume, e nu pentru că nu l-ar prețui, ci pentru că cunoștea inseparabilitatea lui din viața credinciosului conștient de poziția sa. Pentru Mântuitorul, orice membru al Împărăției lui Dumnezeu, orice ucenic al Lui e chemat să respecte și disciplina postului. Când ucenicii au fost învinuiți că nu postesc, Domnul nu numai că n-a rostit cuvânt contra postului, dar dimpotrivă, le vestește că e iminentă vremea când și ei, Apostolii, vor recurge la post pentru a-și afirma calitatea de următori ai Săi (Matei 9, 15). Iar altădată, în urma unui insucces al ucenicilor, Iisus le spune: “Acest soi de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17,21) afirmând astfel că fără practicarea și a postului, nimeni nu-și poate duce până la capăt misiunea de următor al Domnului.
Dar în ce constă valoarea postului? E cunoscută tendința spre exagerare a instinctelor noastre. Se cunoaște, de pildă, presiunea exercitată uneori de instinctul de conservare în sensul de a agonisi și îngrămădi la bunuri peste trebuințele normale. Prin înfrânarea la care ne obligă, postul ne întărește puterile spirituale, punându-ne astfel în situația de a ține sub control instinctul acum amintit. E cunoscută de asemenea tendința spre alunecare a instinctului genezic. Deși rar, auzim totuși vorbindu-se de tulburătoare drame consumate în viața individuală sau familială și care-și au izvorul în lipsa de măsură manifestată în sfera acestui instinct. Prin cumpătarea pe care ne-o impune în materie de îngrijire a vieții fizice, postul ne ajută să stăpânim și imboldurile oricât de presante ale instinctului genezic. Nu ne sunt necunoscute nici ieșirile din limite ale trebuinței de a bea. Nu ne sunt străine tristele urmări ale dipsomaniei, ale beției, asupra vieții individuale, familiale și asupra urmașilor.
Prin renunțările pe care ni le cere, prin respectarea prescripțiilor lui, postul ne întărește voința și prin aceasta dă un ajutor important la blocarea funestei patimi a beției. Să observăm că postul nu urmărește înnăbușirea instinctelor. Și nu urmărește acest lucru pentru simplul motiv că instinctele sunt necesare existenței. De pildă, cine și-ar putea imagina viața omenească fără instinctul conservării sau fără instinctul genezic? Constitutive naturii umane, instinctele sunt împreună cu aceasta, opera Ziditorului a toate.
Postul nu e rânduit pentru a desființa instinctele, ci pentru a frâna manifestările lor exagerate, patimile axate pe ele. Experiența ne arată că nu suntem imuni față de unele tentații. Uneori, puterea de atracție ale acestora determină în noi o atât de lacomă năvală spre ea, încât ființa întreagă ne e confiscată, nemairămânând într-însa loc și pentru alte preocupări. Nu arareori ajungem să constatăm că aproape întreaga energie de care dispunem ne e consumată în zbucium febril după situații, câștiguri, onoruri etc., rămânând închiși și insensibili față de chemările ce ne vin din sfera altor orizonturi.
Postul comportă avantajul că ne ajută să facem o distincție clară între eul nostru adânc și exterior; temperează puterea de ademenire a acesteia și ne pune în condiția de a ne elibera de sub apăsătoarele ei revendicări. Ca exercițiu de renunțare și abținere periodică, postul frânge înrâurirea păcatului asupra noastră. Prin efortul la care ne obligă, postul mută centrul de gravitație în sfera noastră spirituală și ne sensibilizează pentru perceperea prezenței active a lui Dumnezeu.
Se cuvine să luăm aminte și la înrâurirea pe care credincioșii postitori o exercită asupra semenilor. Desigur, potrivit cuvintelor Mântuitorului, postul trebuie practicat cu discreție, “Iar tu când postești... să nu te arăți oamenilor” (Matei 6, 17-18). Dar roadele postului nu mai pot fi ținute în ascuns. Înfrânarea, stăpânirea de sine, măsura, echilibrul, iradierea unei puteri spirituale caracteristice, toate acestea sunt virtuți dobândite prin practicarea postului și ele nu pot să nu-și exercite înrâurirea lor binefăcătoare asupra celor din jur. Credinciosul care valorifică și posturile în stilul său de viață e, de regulă, un om stăpân pe el însuși, echilibrat, conștiincios în împlinirea obligațiilor. Unul ca acesta face față cu deplin succes tentațiilor și, lucru foarte important, poate întări îndemnurile bune date altora, prin forța exemplului personal.
Un credincios are datorii nu numai față de suflet, ci și față de trup. Trupul - trupul sănătos - constituie, se știe, o condiție esențială a unei activități normale, rodnice. Cel ce se lasă însă pradă ispitelor, viciilor, patimilor nu poate avea un trup sănătos. Trup sănătos înseamnă viață cumpătată, păstrată cu strictețe în limitele indicate de igienă. Postul ne ajută să împlinim sfatul Sf. Apostol Pavel: “Grija de trup să nu o prefaceți în pofte” (Rom. 13,14). Urmările pozitive ale postului sunt atât de importante încât cu greu ar mai putea fi numit înțelept credinciosul care le-ar ignora.
Postul ne ajută să facem distincție între ce e materie și ce e spirit în ființa noastră. Împiedică hipertrofierea trebuințelor materiale ajutând, totodată, la dezvoltarea puterilor spirituale. Ne ajută să reducem la tăcere ademenitoarele chemări ale tentațiilor externe și interne, punându-ne totodată în condiția de a ne menține întreaga ființă sub controlul conștiinței. Postul ne ascute sensibilitatea duhovnicească, ajutându-ne astfel să-L “vedem” pe Dumnezeu, să-i percepem mai clar prezența și să auzim mai bine ce voiește El de la noi în împrejurările date. Să nu ne ferim, dar, de posturi. Să nu ne limităm doar la prețuirea lor verbală. Ci să le practicăm cu conștiinciozitate și după puteri, încredințați că, respectându-le, viața noastră spirituală va spori în tărie și echilibru, în sănătatea sufletească și trupească, ajungând astfel să fim mai vrednici împlinitori ai dragostei celei către Dumnezeu și semeni.
Postul e poruncă dumnezeiască. Creștinii buni o ascultă și o respectă. Postul e primit numai dacă ne face mai buni. Numai dacă, slăbindu-ne trupul, ne subțiază și mintea și inima, și ne înmulțește dragostea. Așadar, postul rămâne un element esențial în viața fiecărui creștin și de asemenea, practicarea lui este extrem de importantă pentru apropierea de Dumnezeu, pentru apropierea de Împărăția cerurilor, pentru mântuirea creștinului.
FLORIN BENGEAN
