Motto: “Plăcerea-n viață și-o găsește fiecare-n felul lui” (Shakespear, Sonetul XCI)
1. CONSIDERAȚII GENERALE
Am citit cu atenție prima lucrare a condeierului apărută după așa-zisa revoluție din 1989, fiind surprins de incoerența și superficialitatea expunerii.
Am urmărit cu atenție, direct de la sursă: interviuri la Radio, TV (emisiunile Profesioniștii, Garantat 100%, Mic dejun cu un campion), întâlnire publică cu autorul, redescoperind mereu neajunsurile pe care le-am sesizat când am citit prima scriere.
Am răsfoit în librării o parte din broșurile condeierului, fără a găsi vreodată ceva interesant, care să mă facă să reconsider prima impresie și să cumpăr cartea.
2. CONSIDERAȚII CU PRIVIRE LA SCRIERI
Nu sunt pasionat de scrieri istorice și cu atât mai puțin de pseudoistorie bazată pe:
- nadevăruri flagrante, utilizate pentru a induce în eroare o anume categorie de cititori;
- răstălmăcirea unor realități;
- conjecturi nepermise;
- scoaterea din context a unor evenimente;
- stabilirea unor false raporturi de cauzalitate (post hoc, ergo propter hoc);
- utilizarea eronată, sau ignorarea unor surse consacrate din alte domenii științifice;
- icapacitatea de a prezenta sistematic, coerent, o temă (schimbarea regulilor în timpul jocului, în limbaj colocvial);
- autorul încalcă -voit, sau din necunoaștere - principii elementare ale logicii:
- prezentarea unui caz particular drept generalitate, prin inducție nepermisă;
- prezentarea notelor neesențiale ale unor obiecte, evenimente sau succesiuni de evenimente și ignorarea notelor esențiale;
- prezentarea unor supoziții drept adevăruri certe;
- supraevaluarea surselor îndoielnice sau controversate.
3. CONSIDERAȚII CU PRIVIRE LA PERSONAJUL-AUTOR
Referirile au în vedere date obiective, fără conotații emoționale de simpatie, antipatie, rivalitate ori interese personale.
Condeierul, deși cadru didactic la Universitatea din București, nu a avut practic operă înainte de așa-zisa revoluție din 1989. Avea cinci articole scrise înainte de așa-zisa revoluție: 3 în 1976, unul în 1978 și unul în 1983, în publicații fără impact. O singură lucrare, publicată la editura Litera, pe cheltuiala autorului, nu poate fi considerată operă pentru un cadru didactic universitar, dacă nu se iau in considerare și lucrările de informare pentru securitate, recunoscute de autor și cele legate de funcțiile deținute în organizația PCR a Universității București.
Compararea condeierului cu marele savant N. Iorga, aparținând unui universitar târgumureșean la o întâlnire cu autorul, nu e nici măcar penibilă: este grotescă.
Chiar și cei care nu au fost preocupați de scrieri istorice au auzit de N. Iorga, A.D. Xenopol, Giurăscu tatăl și fiul, V. Pârvan, Daicoviciu tatăl și fiul, D. Prodan, Șt. Pascu, I. Scurtu, A. Simion (cu o carte retrasă din librării !), dar nu au auzit de vreo scriere consistentă a așa-numitului istoric.
După 1989 autorul s-a bucurat de o publicitate cu asupra de măsură, cel puțin suspectă, pentru scrierile publicate exclusiv la editura Humanitas și ca mulți alții a devenit profesor universitar fără operă științifică. Calitățile intelectuale mai puțin performante ale autorului au fost compensate printr-o bună acțiune de promovare a lucrărilor atribuite.
În opoziție, somități care au exprimat dezacorduri sau critici la adresa scrierilor condeierului au fost sistematic ignorate sau minimalizate. Este cazul lui D. C. Giurăscu, A. Pippidi, A. Ștefănescu și cu deosebire I.A. Pop.
Ignorând tendința generală a lumii pentru specializare și rigoare, scrierile autorului “enciclopedic” se reduc la broșurele cu un conținut divers (chiar prea divers !), scrise după “ureche”, dar care au o coordonată constantă: denigrarea, minimalizarea sau ignorarea unor realități ale românilor și României din trecut ori din prezent și stabilirea de conotații negative, prin scoatere din context, pentru evenimente sau personalități;
Activitatea de agent de influență , indiferent de mobil -bani, șantaj, oferta unei “opere” gata scrise de alții pentru complexul de inferioritate al absenței operei etc. - a fost recunoscută de autor la ceremonia de decorare. Pentru că a fost decorat!
4. CONSIDERAȚII PERSONALE (SUBIECTIVE)
Pot înțelege caricaturizarea, parodia sau pamfletul ca genuri superioare de exprimare, dar dezaprob mutilarea cu rea credință a unor adevăruri, sau a unor concepte cu conotații pozitive aparținând subconștientului colectiv.
Citind scrierea fundamentală “de demitizare”, am fost surprins de imoralitatea autorului: să înjuri istoria de pe urma căreia ți-ai câștigat pâinea și, mai ales, să batjocorești una dintre cele zece porunci biblice: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta .., înțelegând ca și alții, că țara, România, trebuie respectată de către români la fel ca părinții la care se referă porunca biblică.
Nu cred în “valoarea” științifică sau informativă a unor scrieri care au carențele pe care le-am enumerat și nici în valorile morale ale unui mercenar angajat într-o controversă interesată.
Ar fi interesantă o analiză stilistică a scrierilor, pentru a se ști cu certitudine dacă au fost scrise, sau doar semnate de condeier, din poziția de agent de influență. Dar oare merită ?
Considerațiile declarat subiective nu pot anula sau modifica celelalte considerații. Pot să nu fie luate în seamă, fără ca prin aceasta scrierile “istoricului”să dobândească vreo valoare.
La pedigriul de turnător al Securității, pentru a întregi profilul (i)moral al personajului, se adaugă decorația -FINIS CORONAT OPUS - pentru serviciu credincios în slujba unui stat cu pretenții teritoriale față de România.
Pe la 1400 și ceva, Francois Villon scria o Baladă împotriva dușmanilor Franței, terminată cu
Închinare:
Să fie de Eolus fugărit
În codrii lui Glaucus cel cumplit,
Să n-aibă raza păcii sau speranței
și-n veac lipsit de har și necinstit -
cel care-ar vrea nenorocirea Franței!
NOTĂ: Toți cei care au sesizat că expunerea de motive se referă la “istoricul” Lucian Boia nu s-au înșelat.
Contez pe înțelegerea celor care vor aprecia esența expunerii, chiar dacă stilul nu este specific articolelor de ziar.
VICTOR IGNAT
Addenda: Boia a declarat presei ungare că a fost surprins de distincția primită de la statul ungar, dar o primește cu plăcere.
Potrivit sursei citate, Boia a mai precizat că, în opinia sa, nu există contradicție între disputele româno-maghiare despre istorie și faptul că a primit o decorație din partea statului ungar.
Privitor la faptul că această distincție îi este înmânată în anul centenar al Tratatului de pace de la Trianon, când pe ordinea de zi a Parlamentului român se află un proiect de lege care vrea să decreteze zi de sărbătoare data de 4 iunie, pe care Ungaria o consideră ca ziua celei mai mari nedreptăți din istorie, Lucian Boia a răspuns că nu știe despre această inițiativă, dar crede că românii ar trebui să accepte și să respecte faptul că Trianon reprezintă o traumă majoră pentru Ungaria și pentru națiunea ungară.
Lucian Boia a mai afirmat că rezolvarea durerilor din trecut - și nu numai în cazul maghiarilor - nu trebuie căutată în trecut, deoarece istoria nu poate fi schimbată, ci în viitor.
Lipsa de logică caracteristică personajului este “curat murdară”: să rezolvăm în viitor, dar să respectăm traumele majore din istoria celor care l-au plătit să semneze broșurile. Traumele celor a căror istorie a fost batjocorită de “decorat” în broșuri imunde nu există în mintea individului.
