CĂRĂRI PIEZIȘE (XXXVII) ȚIGANII

Laczi, Ruja este artist!

- La primul bal, îmi spunea Laczi, când sala era plină de tineri, a apărut și el. A cerut să se facă liniște pentru ca să se recomande. I-a rugat pe organizatori să-i pună o masă și un scaun lângă ușă. S-a descenturat, și-a scos chipiul și le-a atârnat în cuierul din spatele lui. A comandat o sticlă de bere pe care organizatorii au vrut să i-o facă cadou, dar sergentul nu a acceptat-o. A plătit două sticle de bere în loc de una și a cerut ca a doua să i se aducă spre dimineață, când o va cere el. S-a așezat la masă și și-a turnat bere în pahar - ochi. A stat la masă, uitându-se în dreapta și-n stânga, până la miezul nopții, când s-a sculat de la masă simulând că se duce la toaletă. A ieșit în curte și până acasă nu s-a oprit. Și-a scos cizmele, și-a scos vestonul și s-a lungit pe pat. A pus ceasul deșteptător să sune la ora cinci. Știa că balul se termină la ora 6. Când a revenit în sala de bal și-a dat seama că totul este în regulă, că nu a fost nici un incident și că toată lumea s-a distrat frumos. Centura și chipiul pe post de supraveghetori, erau la locul lor și își făcuseră datoria. A comandat și a doua sticlă de bere. Când balul a luat sfârșit a așteptat până când muzicanții și-au strâns instrumentele, s-a încenturat, și-a așezat tacticos chipiul pe cap, a spus organizatorilor un bună dimineața și i-a felicitat pentru buna organizare a balului și pentru faptul că de această dată petrecerea nu s-a lăsat cu morți și răniți. La toate balurile și petrecerile care au urmat, sergentul nostru era prezent, iar centura și chipiul ținea loc de autoritate, toată noaptea.

- Ce este cu violonistul? Supt la față și cu cearcăne.

S-a întâmplat ceva cu el? m-a întrebat Laczi.

Orchestra tocmai și-a luat o pauză de odihnă. Ruja ne-a făcut un semn discret să-l urmăm în culise. în spatele decorurilor nu era nimeni. Ruja s-a oprit, ne-a arătat cu arcușul să luăm loc pe scaune, în fața lui, și-a acordat ușor vioara și a început să cânte. Notele se înșirau una după alta, piano, într-un tempo lent, apoi brusc reveneau la sonorități ample, intense, care trădau un dramatism, un zbucium, o puternică tulburare și un conflict sufletesc zguduitor.

- Szomoru vasárnap, mi-a șoptit Laczi.

- Mai pe românește?

- Cântecul se numește Tristă duminică.

Drama din sufletul lui, cântată pe strunele viorii, mi-a creat la început un sentiment de spaimă, apoi de îngrijorare și în final, când am văzut că plânge, am simțit că mă cuprinde un sentiment de milă pentru omul înfrânt de soartă. Laczi era uluit. De emoție îi tremurau mâinile și buza de jos.

Deodată s-au auzit câteva note scoase de acordeon și glasul lui Damian:

- Gata!

Ruja și-a așezat vioara și arcușul pe masa de lângă el. Și-a desfăcut batista și cu două mâini a lipit-o pe față. A stat așa preț de zece-douăzeci de secunde apoi și-a luat vioara și arcușul și fără să zică niciun cuvânt, a pășit în scenă.

- Ce s-a întâmplat? m-a întrebat Laczi.

- Fata, singurul lui copil, s-a sinucis acum o lună.

- Cauza?

- Decepție în dragoste. Fata rămăsese gravidă. Părinții băiatului, până la urmă chiar și el i-au zbierat fetei și mamei că nu o vor ca noră și nu recunosc copilul pentru că tatăl fetei este țigan, iar în plus, colac peste pupăză, mai este și lăutar. Pentru ei muzicantul era un paria.

- Câți ani avea fata?

- Piroska împlinise 17. Era o blondă foarte reușită. Numai ochii negri și încercănați erau țigănești. Era bună la carte, silitoare, gospodină, bine educată și prietenoasă. Mare păcat!

Discuția a fost întreruptă de vijelioasele note și de ritmul sincopat al melodiei Rumba negra. Am ieșit în sală și l-am căutat cu privirea pe Ruja. Aplecat ușor pe vioară cu fața inexpresivă, executa melodia în terță cu acordeonul, în ritm drăcesc, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat în culise cu câteva minute înainte.

Cum este posibilă această schimbare bruscă de macaz?

Laczi, nu uita, Ruja, țiganul, este un artist!

(Va urma)

Dr. ONORIU I. CORFARIU

Lasă un comentariu