BĂRBAȚII ÎNGRIJORAȚI RISCĂ BOLI DE INIMĂ, AVC ȘI DIABET

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Facultatea de Medicină a Universității din Boston, citați de descopera.ro, susțin că bărbații de vârstă medie care au avut anxietate și care își fac foarte multe griji în viața de zi cu zi dezvoltă mai mulți factori de risc pentru bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale și diabet.

“În studiul nostru, am analizat datele culese de Clinica din Boston de la 1.561 de bărbați, între anii 1975 și 2015. Participanții, dintre care 97% albi, au inclus veterani și non-veterani, a căror vârstă medie a fost, la începutul studiului, de 53 de ani.

Bărabții au fost evaluați prin două chestionare pentru nevrotism (tendința de a interpreta situațiile ca fiind stresante, amenințătoare sau copleșitoare) și pentru nivelurile de îngrijorare.

De asemenea, participanții au fost supuși la examene fizice, inclusiv analize de sânge, la fiecare trei și cinci ani, până când au murit sau până când s-a terminat perioada de studiu, fiind măsurați 7 factori de risc, precum tensiunea arterială, colesterolul total, trigliceridele, obezitatea, zahărul din sânge și un marker de inflamație.

În general, bărbații au dezvoltat un factor de risc cardiometabolic pe deceniu de la 33 la 65 de ani, cu o medie de 3,8 factori de risc până la 65 de ani.

Pe măsură ce îmbătrânesc, persoanele cu cele mai ridicate niveluri de nevrotism au cu 13% mai multe șanse să dezvolte 6 sau mai mulți factori de risc cardiometabolici. Cei care au declarat că sunt foarte îngrijorați au avut cu 10% mai multe șanse să acumuleze 6 sau mai mulți factori de risc.

Am constatat că persoanele cu niveluri ridicate de nevrotism sunt predispuse să experimenteze emoții negative, cum ar fi frica, anxietatea, tristețea și furia, mai intens și mai frecvent.

Îngrijorarea se referă la încercările noastre de a ne rezolva problemele în jurul unei situații al cărei rezultat din viitor este incert și cu potențial pozitiv sau negativ”, explică oamenii de știință americani. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu