Tot mai puțini și în vârstă, țăranii români au devenit o categorie socială pe cale de dispariție, fiindcă nu toți cei care locuiesc în sat pot fi considerați țărani. Prin natura profesiei, majoritatea locuitorilor din mediul rural fac parte dintr-o categorie hibridă, locuiesc în sat, dar își câștigă existența la oraș sau printr-un loc de muncă, în administrație, sănătate, învățământ sau sunt navetiști, iar pensionarii din fostele cooperative de producție au rămas tot mai puțini, de la an la an. Mai există un segment important, băștinașii risipiți prin lume, care, oriunde s-ar afla, în țară sau pe alte meleaguri străine, duc dorul locurilor de unde se trag, după anii copilăriei, după oamenii dragi de altădată. Fac parte din această categorie și nostalgia după locurile unde m-am născut, unde am crescut și am învățat abecedarul acestei lumi, mă îndeamnă să mă întorc acasă, chiar dacă acolo curtea este pustie, nici câinele bătrân nu mă mai așteaptă, iar casa părintească mi se pare prea rece, prea pustie. Dacă ies pe uliță, lumea îmi pare necunoscută, grăbită, preocupată să meargă la lucru sau la cumpărături. O companie internațională a deschis în clădirea, cândva modernă, a fostei cooperative de consum, un supermarket, aprovizionat cu tot felul de mărfuri, la fel cu cele din oraș. Încerc să redescopăr atmosfera din vremea copilăriei mele, când mergeam grijuliu cu două ouă, la cooperativă, la domnul Gelu Moldovan, să-mi cumpăr napolitane, dar nu reușesc. Doar în biserica din deal, unde sunt prohodiți cei trecuți în veșnicie, mai găsesc atmosfera minunată cu icoane vechi, reprezentând scene din Sfânta Scriptură. Slujbele oficiate de preot au rămas la fel, iar lumea, alte generații, se roagă cu aceleași rugăciuni. Satul meu din copilărie nu mai există, neamurile s-au mutat cu sufletul la cer și cu trupul în țărână. Țăranii au devenit muncitori, intelectuali, pensionari sau emigranți prin Italia, Spania, Marea Britanie, chiar și prin America. Parcă nici anotimpurile nu mai sunt ca altădată, nici iarna, nici vara nu mai sunt normale.
Casele din sat sunt primenite în permanență, nu doar atunci când vine popa cu Botezul. Tot mai mulți localnici au apă potabilă în case, baie și closet. Astăzi nu mai merg sătenii lătureni, la neamuri, cu căruța, merg cu automobilul. Un primar tânăr din satul meu este preocupat să introducă apa potabilă și canalizarea pe toate ulițele. Vreau să spun că nu o ducem chiar atât de rău, față de când străzile erau pline de noroi, acum sunt asfaltate, au apărut trotuare.
În urmă cu patru decenii eram inginer șef la CAP Ieud, județul Maramureș, iar un brigadier a împărțit loturile cultivate cu cartofi în mod preferențial, către rude. Atunci a venit la mine o femeie tânără, încălțată cu opinci și a bătut cu piciorul în pământ, spunându-mi: “Ascultă, domnule inginer, nu uita că și noi purtăm ștrimfi - din naylon!” Asta însemna că lumea satului începuse să devină emancipată. Iată că după patruzeci de ani au dispărut țăranii aceia și pământul este lucrat, mecanizat de fermieri sau arendași cu înaltă calificare. Rar, foarte rar, mai întâlnești oameni la sapă sau la coasă, în hotar. Mașinile, chimizarea și genetica plantelor contribuie din plin la modernizarea satului românesc.
Mai zilele trecute am fost în vizită la prietenul meu, directorul Stațiunii de Cercetări Zootehnice din Sângeorgiu de Mureș, dr. ing. Ioan Oroian, membru al Academiei Agricole și Silvice din România, omul care de ani buni se ostenește să salveze ce se mai poate salva din Cercetarea Științifică din Agricultura Mureșeană. L-am găsit lucrând la un Proiect de accesare a unei sume de bani, pentru modernizarea bazei materiale. Era optimist și mi-a arătat, printre altele, poza unui utilaj modern, multifuncțional, capabil să înlocuiască munca a zeci de oameni. L-am întrebat: “Cine va lucra pe o asemenea mașinărie sofisticată?” Mi-a răspuns că un tractorist, un mecanic agricol.
Din păcate, asemenea meseriași sunt tot mai greu de găsit. Țăranii, cei care au trudit din greu să producă hrană pentru oameni, sunt pe cale de dispariție, iar locul lor este luat de tractoriști, mecanici agricoli. Brambureala din învățământul românesc a adus la desființarea Școlilor profesionale de mecanici agricoli, și a provocat o criză de meseriași calificați într-un sector strategic pentru siguranța alimentară a României.
Vremelnicii guvernanți nu s-au mai gândit cine le va lua locul țăranilor?
VASILE BOTA
