CĂRĂRI PIEZIȘE (LIX) SHERLOCK HOLMES

Distribuie pe:

Biroul comandantului Inspectoratului de Miliție, tovarășul colonel Constantiniu, era la etajul al II-lea, la capătul clădirii. De acolo el putea să cuprindă cu vederea toată curtea Inspectoratului, dar și curtea și casa doctorului Grigorescu, vecinul lor. Seara, la expoziția de carte din holul Teatrului Național, colonelul Constantiniu s-a întâlnit nas în nas cu doctorul Grigorescu, vechi cunoștințe și se poate spune și vechi prieteni.

- Servus!

- Servus!

- Nu te-am văzut cam de multișor, i-a reproșat amical colonelul.

- Muncă și iar muncă. Cineva trebuie să și muncească în această țară! I-a replicat doctorul, zâmbind.

- Fiindcă veni vorba de muncă, cum ți-a reușit operația de ieri?, I-a întrebat colonelul pe doctor, râzând pe sub mustață.

- Greu, foarte greu. M-am chinuit două ore ca să scot apendicul inflamat al unei domnișoare, care i-ar fi făcut mari necazuri dacă mai întârzia câteva ore. Când am terminat și i-am spus că totul a mers “Zeiss”, blonda platinată m-a întrebat îngrijorată dacă i se va vedea cicatricea operației.

- Și ce i-ai răspuns?

- Ce să-i spun! Obosit cum eram, i-am replicat mai răstit: Asta depinde de dumneata, domnișoară! De unde știi că am operat? Cunoști bolnava sau familia? L-a întrebat surprins doctorul.

- Da de unde!, i-a răspuns colonelul râzând șmecherește. Știu numai că ai operat. Ieri, în curtea ta erau cinci găini. Astăzi, de dimineață, am numărat șase. Na, mi-am zis, ieri doctorul a operat.

(Va urma)

Dr. ONORIU IUNIU CORFARIU

Lasă un comentariu