MOTTO: “...atâta doar că între noi se afla războiul, afurisita asta de turbare uriașă, care împinge o jumătate de omenire, iubitoare ori ba, să trimită cealaltă jumătate la abator... Vedeam limpede întregul ridicol al acestui măcel zăngănitoare amăgeală...
O scamatorie imensă se întindea peste tot...”
(L.F. Celine - Călătorie la capătul nopții)
Trăim în secolul XXI, secol care ar trebui să ne aducă progres, bunăstare, liniște, dezvoltare, să ne bucurăm de realizările tehnologiilor create de noi... iar noi.... ne întoarcem la primitivismul războiului, la ororile, durerea, distrugerile unui act malefic, pe care l-am condamnat de-a lungul istoriei. Facem comemorări ale victimelor războaielor care au avut loc de-a lungul timpului, încă ne mai picură o lacrimă pentru câți oameni au murit și... pornim altul?
Suntem o specie parșivă, urâtă, care ne merităm prezentul, prezent care aduce un viitor căruia nu îi vom putea face față. Din nou distrugeri, pierderi de vieți omenești, pentru că politica, puterea, banul sunt religia noastră. Dumnezeu plânge, iar diavolul își freacă mâinile de bucurie.
Depunem coroane, cu emfază, la monumentele eroilor noștri, facem promisiuni cum că vom avea grijă ca aceste monstruozități să nu se mai întâmple și apoi punem mâna pe arme.
În Ucraina, mii de oameni au luat calea adăposturilor, copii speriați care nu înțeleg ce se întâmplă, de ce sunt luați din paturile lor și trebuie să fugă, lăsându-și în urmă jucăriile, liniștea și... copilăria.
Mai marii acestei lumi, cei care cred că, din spatele ecranelor, din confortul fotoliilor tapițate cu orgolii și îngâmfare, au dreptul să ucidă oameni, să distrugă de dragul unor controverse politice, ar trebui puși în linia întâi, să fie ei carne de tun.
E copleșitor de trist ceea ce se întâmplă, de îngrijorător. Nu doar războiul în sine, ci perspectiva, viitorul care, sub nicio formă nu are cum să fie frumos. Dumnezeu să ne ierte pe toți pentru ipocrizia noastră și pentru faptul că singurii pe care i-am mințit de-a lungul miilor de ani am fost noi și propria noastră conștiință, iar ceea ce am ucis și ucidem, sub diferite scuze, e viitorul. Nu știu să fi fost vreun război fără victime, nici măcar cel ascuns și rece.
ANTONELA DUMITRACHE
