ROMÂNIA VA PRIMI 800 DE SOLDAȚI DIN FRANȚA ȘI BELGIA, CU ARME ȘI BLINDATE. SLOVACIA PRIMEȘTE RACHETE PATRIOT

Distribuie pe:

Franța și Belgia vor desfășura unități militare în România pentru a constitui un grup tactic al NATO în această țară și un altul va fi constituit în Slovacia, au confirmat autoritățile acestor țări după anunțurile făcute vineri la summitul Alianței, relatează duminică France Presse.

În cadrul Forței de reacție rapidă, Franța va desfășura în România 500 de militari cu vehicule blindate și dispozitive de luptă, a precizat vineri seara șeful Statului Major al armatei franceze, generalul Thierry Burkhard, după anunțurile făcute de președintele Emmanuel Macron.

Belgia va trimite la rândul său 300 de militari în această țară. “Ei se vor desfășura în cursul săptămânii viitoare în cadrul unui batalion franco-german din Forța de reacție rapidă, care va asigura o misiune de protecție și descurajare”, a anunțat sâmbătă ministrul apărării belgian, Ludivine Dedonder.

Unitățile franceză și belgiană fac parte din forța operațională interarme cu foarte înalt nivel de pregătire (VJTF) a NATO. Ele vor constitui primele elemente ale grupului tactic al Alianței în România al cărui comandament urmează a fi preluat de Franța, a precizat o sursă diplomatică, preluată de Agerpres.

Alt grup tactic va fi stabilit în Slovacia, a precizat sâmbătă ambasadorul slovac la NATO, Peter Bator. El va fi dotat cu un sistem de apărare antiaeriană Patriot și ar urma să conțină peste 1.000 de militari din unități venite din Germania, Olanda, Republica Cehă, Polonia, Slovenia și SUA, a precizat acesta.

Constituirea acestor două noi grupuri tactice face obiectul unui acord în cursul reuniunii asistență umanitară pentru 350 de copii ucraineni Și familiile lor miniștrilor apărării ai țărilor membre NATO în 16-17 februarie, a precizat aceeași sursă diplomatică.

NATO a desfășurat deja patru grupuri tactice multinaționale în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia din 2017 pentru “a răspunde unei întăriri militare a Rusiei în regiunea Mării Baltice și utilizării forței împotriva vecinilor săi”.

În total, 4.500 de militari din țările NATO sunt desfășurați în aceste patru țări și constituie “forțe pregătite de luptă”, precizează Alianța. Ele sunt conduse de Regatul Unit (în Estonia), Canada (în Letonia), Germania (în Lituania) și SUA (în Polonia).

NATO a stabilit de altfel o prezență avansată adaptată în România, cu o brigadă multinațională și nave. SUA au trimis în ianuarie o unitate de blindate Stryker și 1.000 de militari în România la o bază situată în apropierea Mării Negre, veniți ca suplimentare la cei 900 militari americani care staționau deja pe teritoriul român.

Foto: Kevin.B - Own work, CC BY-SA 4.0

Lasă un comentariu