MĂRȚIȘOARE PENTRU UN SCOP UMANITAR

Distribuie pe:

Profitând de această tradiție frumoasă a primăverii noastre, în Luduș s-a organizat o acțiune umanitară din partea Liceului Tehnologic nr. 1 și a Școlii Generale “Ioan Vlăduțiu”. Inițiativa acestei acțiuni aparține doamnei profesor de limba română COSMA MIRELA CASIANA împreună cu Asociația Medicală a cărui președinte este dr. NICOARĂ CRISTIAN. Proiectul se numește: “Mărțișoare pentru Doamne”, iar sloganul: “Donează în schimbul unui mărțișor, pentru laborator”. Elevii acestor școli au fost antrenați în confecționarea de mărțișoare, care să fie vândute în diferite locații din oraș, chiar de către ei. Acest demers are ca scop procurarea de fonduri pentru cumpărarea unui aparat de analize medicale, care se numește SISTEM POINT OF CARE, necesar Centrului de Primiri Urgențe din oraș. Informațiile primite chiar din partea elevilor Liceului Tehnologic pe care i-am întâlnit în fața magazinului Lidl la vânzarea mărțișoarelor, și anume LUCA GUNTER, din clasa a XI-a A, și DOREL BRAȘOVEAN, din clasa a IX-a E. Doi elevi isteți și amabili care și-au îndeplinit acest scop nobil pentru populația orașului, erau bucuroși că pot fi de folos. Într-o altă locație am descoperit, la intrarea în biserica “Sfântul Petru și Pavel”, o elevă de clasa a III-a frumușică și timidă, BUCUR ANTONIA, însoțită de mama ei, a cărei învățătoare este doamna BACI GABRIELA. Toate clasele acestor școli au contribuit cu munca lor plină de imaginație și efort pentru a realiza în câteva zile sute de mărțișoare foarte frumoase, aducându-și aportul lor la împlinirea acestui deziderat umanitar. Mă întreb, unde sunt oamenii de afaceri care să contribuie și ei la această acțiune umanitară în orașul din care fac parte?! Să sperăm că inițiativa acestor harnici elevi îi va mobiliza și pe cei cu posibilități financiare, care pot profita de aceste servicii medicale!

Felicitări tuturor elevilor creatori de simboluri estetice care au realizat în preajma zilei de 1 Martie un adevărat “stol de porumbei albi” ai PĂCII!

RODICA OLTEANU, artist plastic

Lasă un comentariu