CEL MAI MARE DAR PENTRU PLANETĂ-PACEA

Distribuie pe:

Până în aceste ultimele zile ale existenței noastre, mulți dintre noi NU AM ȘTIUT decât din poveștile istoriei, ce înseamnă SĂ FIE RĂZBOI în jurul nostru și neputința întregii planete de a-l opri. Dramele fără sfârșit ale unui popor liber, ce se petrec sub ochii noștri, cei care sunt nevoiți să le trăiască sub un asediu inuman, criminal, se învecinează cu noi la un pas de graniță. Nu putem să fim indiferenți, să-i privim doar, căutându-și un refugiu din calea morții. Solidaritatea oamenilor din țara noastră, cei din primele rânduri de ROMÂNI care i-au întâmpinat, au dat dovadă de multă EMPATIE ȘI OMENIE. Ne-am implicat într-o măsură atât de mare în destinul acestor oameni năpăstuiți, izgoniți din propria țară de frica morții și a distrugerilor, încât am preluat o parte din efectele emoționale ale acestui război absurd și devastator. Participarea nemijlocită a tuturor generațiilor de români din vecinătatea granițelor, care s-au organizat din proprie inițiativă pentru a le veni în ajutor REFUGIAȚILOR, ce aveau asupra lor doar ce puteau duce în mâini și ceea ce aveau mai scump în brațe, COPIII. Apărați de mame și femei de toate vârstele fugeau de teama morții, lăsându-și bărbații să lupte pentru apărarea țării și a libertății lor. Aceste ființe pline de curaj și speranță își protejau odraslele, trecând prin încercări ale sorții la care nu se gândiseră vreodată în urmă cu săptămâni. Ce poate fi în sufletul acestor FEMEI fragile și puternice, care au luat în mâinile lor destinele viitoarelor generații, aruncându-se în NECUNOSCUT, cu o vagă speranță, în ajutorul semenilor din zonele de trecere libere de război. Conștiente de rolul luptei lor pentru SUPRAVIEȚUIRE cu orice preț, fiind, în același timp, și sprijin moral pentru BĂRBAȚII acestei țări năpăstuite, care luptă pentru apărarea independenței cu PREȚUL SUPREM. Cine poate ști câte dintre familiile despărțite atât de violent se vor mai reuni vreodată în locul în care au trăit? TRAGEDIA UMANĂ a vecinilor noștri UCRAINENI impresionează și stimulează empatia întregii planete, cu foarte mici excepții. Ne punem cu toții întrebări justificate la evenimentele care se petrec în jurul nostru ANORMALE. Care este scopul acestei DEZLĂNȚUIRI FIOROASE împotriva unui popor pașnic, care și-a hotărât singur soarta? CINE ESTE AUTORUL MORAL ȘI DE FAPT al acestui inuman GENOCID și de ce omenirea acceptă UN FANATIC CRIMINAL care și-a pregătit cu perfidie fiecare pas de multă vreme, fără a fi bănuit, pentru a-și atinge scopurile de mărire și putere asupra altora? TOȚI ȘTIM! Dar nu putem face nimic pentru a-l opri. Asta până în prezent… Chiar nu se poate face nimic împotriva unui scelerat care amenință cu mijloacele cele mai mârșave întreaga planetă? ȘI NU SE ȘTIE DACă SE VA OPRI CURÂND! Ce să mai înțeleagă omenirea de bună credință care nu dorește decât O VIAȚĂ LINIȘTITĂ și PACEA acestei planete albastre, care acum este dominată de frică și nesiguranță de viitor, provocată DE HAOSUL DEVASTATOR al unui RĂZBOI NEDORIT. Către cine să ne îndreptăm GÂNDUL, SPERNȚA și RUGA, decât către CREATORUL OMULUI, care ne mai poate ajuta să instaurăm PACEA, darul divin atât pentru oameni, cât și pentru PLANETA NOASTRĂ, CARE PLÂNGE. Poate această MINUNE se va petrece cât mai curând în viața noastră! DOAMNE AJUTĂ-NE!

RODICA OLTEANU, artist plastic

Lasă un comentariu