Unul dintre cei mai de seama ierarhi care au păstorit la Episcopia Romanului a fost Melchisedec Ștefănescu.
S-a născut în 1823 în satul Gârcina (jud. Neamț), în familie de preot, primind la botez numele de Mihail. A învățat carte în satul natal, apoi în Piatra Neamț și la Seminarul de la Socola. Călugărit sub numele de Melchisedec, a fost trimis la studii la Academia duhovnicească din Kiev, care i-a conferit titlul de magistru în teologie. Reîntors în țară, a fost profesor la Seminarul de la Socola, apoi rector al Seminarului din Huși. Ca profesor a scris mai multe manuale didactice pentru seminariile teologice. Ales deputat al preoților din Huși în Divanul Ad-Hoc, și-a spus aici cuvântul cu tărie, cerând Unirea Principatelor. Apreciat de Alexandru Ioan Cuza, a fost numit ministru al Cultelor în 1860 în guvernul lui Mihail Kogălniceanu. După câteva zile însă, a fost silit să demisioneze din pricina opoziției pe care i-au făcut-o reprezentanții boierimii și ai clerului înalt, care nu puteau îngădui ca un simplu arhimandrit să facă parte din guvernul țării. În anul 1861 și-a încheiat activitatea didactică, fiind numit locțiitor de episcop la Huși. În 1864 a fost numit locțiitor de episcop la nou-înființata Episcopie a Dunării de Jos, în 1865 fiind decretat episcop eparhiot. A sprijinit cu căldură toate reformele lui Cuza, printre care și secularizarea. În 1868 a fost trimis într-o misiune diplomatică la Petersburg, la țarul Alexandru II. În 1875, Sf. Sinod l-a trimis într-o nouă misiune peste hotare și anume la conferința vechilor catolici, la Bonn. În februarie 1879 a fost ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte (16 mai 1892).
Episcopul Melchisedec a fost unul din cei mai de seamă cărturari din secolul XIX, scriind îndeosebi studii de istorie, care își păstrează valoarea până azi. A studiat de asemenea viața unor vlădici de seamă din trecut: Viața și scrierile lui Grigorie Țamblac, Biografia episcopului Dionisie Romano, Din viața mitropolitului Filaret II al Ungrovlahiei, Viața mitropolitului Antim Ivireanul etc. Alte lucrări, printre care și o Istorie a Mitropoliei Moldovei, au rămas în manuscris. Pentru bogata sa activitate științifică, Academia Română l-a ales membru activ al ei.
Ca episcop s-a dovedit un bun organizator și un bun păstor de suflete. La Roman a ridicat în incinta Episcopiei case noi, precum și o frumoasă clopotniță la intrare. În fața Episcopiei a construit o grădiniță de copii. Averea sa a lăsat-o în grija unei epitropii, urmând ca din veniturile ei să se trimită anual câte un student la Academia din Kiev, să se înființeze în Roman o grădiniță de copii, precum și o școală de cântări bisericești, în care să se primească numai copii orfani, cu întreținere gratuită. Bogata sa bibliotecă, precum și o colecție numismatică, le-a lăsat Academiei Române. Deci și prin testamentul său și-a arătat marea sa dragoste pentru Biserică și dorința de propășire a poporului.
De asemenea, episcopul Melchisedec Ștefănescu, în timpul Războiului de independență, a dat dispoziții ca preoții să strângă ofrande pentru ostașii români, fie pe listele Crucii Roșii, fie pe ale comitetelor formate în acest scop, iar în cazul când nu existau asemenea liste, să le întocmescă protopopii. El însuși a făcut câteva daruri însemnate în bani. Melchisedec a dovedit că este un om superior nu numai în viață, ci și după moarte, prin testamentul său. Averea sa consta dintr-un capital de 150.000 lei noi (la care s-au adăugat 10.000 din partea fratelui său, arhiereul Valerian), o prisacă cu 100 de stupi, două rânduri de case într-o grădină situată în fașa Episcopiei. Prin testament, a rânduit ca această avere să fie administrată de epitropie, în frunte cu episcopul de Roman, iar din veniturile ei să se dea anual 1.000 de lei unui tânăr care să studieze în Academia teologică din Kiev. Dintre tinerii care au beneficiat de burse oferite de Fundația Melchisedec pot fi amintiți preoții Ludovic Cosma, Victor Gervescu, Ioan Țincoca, profesorii Vespasian Erbiceanu, Constantin Nazarie, Ștefan Berechet, viitorul patriarh Nicodim Munteanu și alții. Tot prin testament a rânduit ca în satele sale din fața Episcopiei să se înființeze o grădiniță pentru copiii din Roman, precum și o școală de cântăreți, în care să fie primiți numai copii orfani, având întreținerea gratuită. Bogata sa bibliotecă (82 manuscrise și 2511 cărți), precum și colecția numismatică (114 monede), le-a lăsat Academiei Române. Era una din cele mai bogate biblioteci de la sfârșitul secolului XIX, cu lucrări de cuprins foarte variat: istorie, literatură, teologie, probleme politico-sociale, pedagogie, economie, agricultură, științe, medicină, artă, publicații periodice etc. Astfel, și-a înscris numele, alături de al episcopului Dionisie de la Buzău și al mitropolitului Iosif Naniescu, printre ctitorii Bibliotecii Academiei Române. La 22 mai 1877 episcopul Melchisedec primește o scrisoare redactată în românește de la consulul P. Romanenco, prin care acesta aduce mulțumiri episcopului pentru donația de 2,400 kg ceai, 32 kg zahăr și două bucăți de pânză în lungime de 72 de coți destinate pentru ambulanța armatei imperiale. Episcopul Melchisedec are o contribuție de seamă și prin fapte, la sprijinirea Războiului de Independență. La apelul lansat de ministrul M. Kogălniceanu, episcopul donează o mie de franci din banii săi pentru cumpărarea de arme. Prin telegrama datată 23/9 1877, ministrul Kogălniceanu exprimă episcopului recunoștință în numele Domnitorului și al Țării pentru ofranda de o mie de franci ce a făcut-o pentru cumpărarea de arme. Din două concepte autografe ale episcopului, din 12 septembrie 1877, aflăm că el a înaintat Ministerului de război un bon domenial, ieșit la sorți în iulie 1876, cu 28 de cupoane, rugând ca suma arătată să fie alăturată la sumele destinate pentru cumpărarea de arme. Cu date de 26 septembrie 1877 ministrul afacerilor externe Kogălniceanu cu adresa nr. 11886, în numele guvernului, aduce vii mulțumiri pentru patriotice ofrande. Al doilea concept este o telegramă adresată Doamnei României, prin care episcopul Melchisedec pune la dispoziție măriei-sale două mii de franci, în două bonuri domeniale, pentru îngrijirea răniților soldați români și ruși. Prin telegrama de la oficiul Cotroceni, datată 22 septembrie 1877, i se aduce episcopului vii mulțumiri în numele bravilor răniți. Suma trimisă va fi împărțită: 1000 franci spitalului de la Cotroceni și 1000 franci spitalului rus. La 16 septembrie 1877 episcopul Melchisedec tipărește o carte pastorală către creștinii din eparhia sa, redactată în cele trei limbi ale popoarelor care luptau în război: română, rusă, bulgară. În Cartea sa pastorală episcopul Melchisedec arată că războiul ce urmează pentru Independența Țării și pentru libertatea creștinilor înmulțește pe zi ce merge tot mai mult numărul răniților. Îngrijirea răniților reclamă de la patriotismul și dragostea noastră creștină ajutoare multe și grabnice spre salvarea vieții acestor martiri ai țării și ai crucii creștine. Pentru acest scop episcopul a orânduit ca timp de o lună de zile, în timpul sfintelor slujbe să se poarte prin biserici un disc pentru donații, iar pe de altă parte credincioșii sunt îndemnați să se roage pentru izbânda armatelor creștine. Ca rezultat al difuzării cărții pastorale în eparhia sa, episcopul Melchisedec, cu scrisoarea de la 25 noiembrie 1877, fiind la București, depune suma de 1510 lei 72 bani, adunați până atunci în folosul soldaților români răniți în război, care reprezintă sentimentele pioase și naționale ale fiilor săi spirituali. Totodată asigură că nu va întârzia a înainta și alte ofrande de felul acesta. Așadar, se poate aprecia că episcopul Melchisedec a avut o contribuție de seamă la războiul pentru independența de stat a României prin cumpărarea de arme, prin Cartea pastorală dată în eparhia sa în care a îndemnat la ofrande din partea fiecăruia pentru îngrijirea răniților, prin donația personală de 2000 de franci în folosul răniților, prin adunarea sumei de 1510 lei de la pioșii creștini pentru spitale. Netăgăduit că vor fi fost și alte donații, pe care timpul nu ni le-a păstrat. Este de amintit și aportul său moral, mai ales prin acel apel la sentimentele patriotice cu care a înflăcărat pe cei păstoriți, a îmbrățișat pe ostași și s-a rugat pentru izbânda cauzei mărețe de Independență a României și eliberare a popoarelor creștine.
FLORIN BENGEAN
