PROIECT-CONCURS CATEHETIC “RUGĂCIUNEA ÎN VIAȚA MEA”

Distribuie pe:

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2022 să fie declarat în Pariarhia Română drept “Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și “Anul comemorativ al Sfinților isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba-Iuliei, în perioada martie - aprilie 2022, Parohia Ortodoxă Română “Sfinții Împărați Constantin și Elena” Reghin, prin preotul Alin-Lucian Șut, desfășoară un proiect catehetic “Raiul rugăciunii smerite” în cadrul Concursului Național Catehetic: “Rugăciunea în viața mea”, în colaborare cu Școala Gimnazială “Alexandru Ceușianu” din Reghin, în care sunt implicați elevii clasei a IV-a, a doamnei profesor învățământ școlar Teodora Cristina Oltean, precum și doamnele profesoare de religie Daniela Friciu și Stela Iacob, alături de doamna bibliotecar Daniela Uță, doamna psiholog școlar Camelia Gyori și alți voluntari în cadrul proiectului, elevi ai claselor a VII-a ai doamnei profesor Codruța Mariana Bîclea. Proiectul este structurat pe prezentarea mai multor cateheze, susținute de preotul Alin-Lucian Șut atât în biserică, cât și la școală, prin desfășurarea unor activități cu elevii la biblioteca școlii, la Azilul de bătrâni și o expoziție a lucrărilor elevilor la Biblioteca Municipală Reghin, condusă de prof. dr. Florin Bengean. Sperăm într-o bună colaborare a instituțiilor implicate și o reușită a elevilor.

Preot ALIN-LUCIAN ȘUT

Lasă un comentariu