De multe ori observăm gesturi și atitudini care ni se par ieșite din matca obișnuitului; gesturi simple ori acoperite de cuvinte care ne duc în arealul caracterizării, a observației atente și, în același timp, a ștampilei cotidiene.
Am ezitat să scriu aceste rânduri pentru că gesturile noastre pot fi spontane sau determinate de conjunctură.
Nu e nici una, nici alta, ci cunoscând personajul principal, știu și o spun cu toată convingerea că momentul a fost sincer, fără explicații, moment determinat de educația din familie, de credința nestrămutată și de moralitatea vârstei și a funcției.
Acum câteva luni, am participat la alegerile sindicale de la Cluj, zona Turda, unde a fost reconfirmată în funcție o profesoară frumoasă, mândră și dedicată semenilor din domeniu. Participarea a fost împreună cu prietenul meu sincer și devotat de decenii, Valeriu Partene, președintele Sindicatului din Învățământ “Corneliu Caranica” Brăila, alături de alți lideri județeni și naționali.
La întoarcerea spre Tg-Mureș, l-am invitat ca, împreună cu partenera lui de viață, să ne facă o vizită, o vizită colegială, prietenească, nefiind prima, dar acum parcă altfel fiind în situații diferite: el încă implicat, ca întotdeauna, pentru un pic mai bine acordat lucrătorilor din învățământul din Brăila, iar eu, ca lăsat la vatră, după mulți ani de luptă sindicală, cu rezultate mai mult sau mai puțin relevante, dar sigur cu totală determinare pentru semeni.
Acum vine momentul care mi-a trezit sentimente umane și patriotice; la întoarcerea în curtea familiei mele, era arborat un drapel, care are termen permanent, drapelul nostru drag, al României, pentru care ne luptăm să rămână liberă, independentă și populată de patrioți fără condiții și resentimente.
La intrarea în curte, domnul președinte al Sindicatului din Învățământ “Gheorghe Caranica” Brăila, Valeriu Partene, s-a ridicat pe vârfurile picioarelor și, într-un gest pe care îl consider sincer și fără un anume protocol, plin de evlavie, a prins colțul drapelului național și l-a sărutat, ca pe un obiect sfânt, ca pe un dar ceresc.
Am rămas impresionat de gestului unui om creștin și patriot care, fără o provocare, a dăruit steagului nostru național o sărutare discretă, dar sinceră.
Cu asemenea oameni putem păși cu încredere înainte, putem lăsa urmașilor modele de urmat și putem demonstra, nu prin vorbe contrafăcute, ci prin gesturi simple, că în inima noastră, tricolorul e zestrea moștenită din generațiile sacrificate pentru o țară și un popor care va dăinui peste secole.
Îți mulțumesc, prietene, pentru botezul creștinesc ce mi l-ai oferit, gest viu, pe care îl regăsesc întotdeauna la ieșirea sau la intrarea în curtea casei mele.
Senior profesor IOAN SĂCĂREA
