EVENIMENT REGHINEAN

Distribuie pe:

Duminică, 3 aprilie, la ora 18, sub auspiciile Arhiepiscopiei Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică Blaj, P.S. Episcopul Cristian Crișan va celebra Paraclisul Maicii Domnului, în Catedrala Greco-Catolică din Reghin, ctitorie ridicată ca un omagiu adus celui care a fost Cardinalul Alexandru Todea.

De puține luni, a fost instalat ca paroh al acestei deosebite biserici tânărul Daniel Cristea, care, pe lângă studiile teologice la Blaj, a urmat și pregătiri la Roma.

La acest eveniment, care se repetă după cel de la Târgu-Mureș, în fața credincioșilor va fi prezentă și Doamna cântecului românesc, Veta Biriș. Prin pricesnele pe care la va interpreta, va contribui profund la trăirile pe care credincioșii le au, acum, în postul marii sărbători a ÎNVIERII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS.

Teolog dr. OCTAVIAN PLEȘA

Lasă un comentariu