ASOCIAȚIA “FEMEIA MILENIULUI III”, ÎN HAINE DE SĂRBĂTOARE

Distribuie pe:

În prima zi a acestei luni, sediul Asociației “Femeia Mileniului III” era plin de zumzet și de glasurile celor care s-au adunat pentru a sărbători împreună Ziua Internațională a Copiilor. După 2 ani de întâlniri sporadice și separate cauzate de pandemie, în sfârșit s-au reunit cu toții, de la cei mai micuți dintre ei, de numai 6 anișori, și până la absolvenții de școală profesională și liceu, la o poveste, la o pizza și un suc, pentru a împărtăși bucuria de a fi împreună, bucuria de a fi învăluiți de generozitatea doamnelor Asociației, care i-au așteptat cu brațele deschise și pline de daruri: jucării și cărți, cosmetice și dulciuri și multe, multe îmbrățișări și zâmbete.

Asociația “Femeia Mileniului III” derulează în prezent două programe de monitorizare a copiiilor, unul dintre ele fiind “Centrul de asistență și consiliere pentru copii defavorizați”, care include copii cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani, în principal din Tg.-Mureș și din județul Mureș, dar și din județele Maramureș și Neamț. Cel de-al doilea este un program de susținere a elevelor de liceu provenite din mediul rural, cu rezultate deosebite la învățătură, prin acordarea unor burse lunare, Bursele Femeia Mileniului III, am aflat de la Agatha Bianca Bogdan, președinta Asociației “Femeia Mileniului III”.

B.B.

Lasă un comentariu