INSTITUȚIA PREFECTULUI ȘI GARNIZOANA TÂRGU-MUREȘ AU ORGANIZAT, ÎN TÂRGU-MUREȘ, SĂRBĂTORIREA ZILEI DRAPELULUI

Distribuie pe:

Duminică, 26 iunie, Instituția Prefectului - Județul Mureș și Garnizoana Târgu-Mureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu-Mureș și al Consiliului Județean Mureș, au organizat o ceremonie de sărbătorire a Zilei Drapelului Național. Cu o zi înainte, la ora 18.30, la catargul instalat în centrul Târgu-Mureșului a avut loc ceremonia de coborâre și desprindere de la catarg a drapelului arborat în anul anterior. Drapelul nou, care a fost înălțat duminică, la ora 12.00, în același loc, a fost depus, sâmbătă seara, în Catedrala “Înălțarea Domnului”, unde a fost sfințit a doua zi în cadrul unei ceremonii religioase.

Duminică, în timpul ceremoniei publice, drapelul național a fost adus de către garda purtătoare și a fost înălțat pe catarg concomitent cu intonarea imnului național al României.

Nicolae Florin Pălășan, sub-prefectul județului Mureș, a declarat public, prin intermediul unei postări pe pagina sa oficială de facebook, că “alături de Imnul Național, Stemă și Sigiliu, Drapelul Național este un simbol național așa cum prevede Constituția României. Trebuie să fim mândri atunci când vedem Drapelul României arborat pe instituții publice în țară și în străinătate, în teatrele de operații sau cu ocazia unor competiții sportive. Drapelul Național reprezintă, pentru noi, legătura dintre trecut, prezent și viitor”.

Lasă un comentariu