La 2 iulie 1504, a murit Ștefan cel Mare (Ștefan al III-lea, n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), personalitate marcantă a istoriei României, supranumit, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992, ctitorind numeroase mănăstiri și biserici, atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Fiu al lui Bogdan al II-lea, înzestrat cu deosebite calități de diplomat și conducător militar, Ștefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504 (cea mai lungă domnie din Evul Mediu al Țărilor Române - 47 de ani).
“Politica dusă pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop principal consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest sens, principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale.” (Alexandru Boldur, “Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei”, Editura “Carpații”, Madrid, 1970)
“Puterea lui Ștefan vodă a stat în «curtea» lui, în această oaste de țară, am putea zice în oameni de arme sădiți de el pe tot întinsul țării. Căci acesta a fost actul politic mai însemnat, care lămurește puterea și politica marelui domn. El a fost un mare colonizator de oșteni. Toate «locurile pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în afară.” (P. P. Panaitescu, “Ștefan cel Mare. O încercare de caracterizare”)
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă, având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici - Țara Românească și Hanatul Crimeii - și o politică de alianțe care să nu permită niciuneia din marile țări vecine - Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei - să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării, în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. A dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind cea de la Baia asupra lui Matei Corvin (1467), cea de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469, sau victoria repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului, asupra regelui Poloniei, Ioan Albert, în 1497. “La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca, văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze, și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor.“ (Grigore Ureche, “Letopisețul Țării Moldovei”)
Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui, împotriva unei puternice armate otomane condusă de Soliman Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, în anul următor, sultanul Mahomed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni. După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui anual modic, țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.
A fost căsătorit de trei ori: cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, cu Maria din Mangop - din familia imperială bizantină - și cu Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii.
A murit la 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.
MARIANA CRISTESCU
