CardioNET 2022, congresul excelenței în medicina cardiovasculară

Distribuie pe:

Nume mari la Congresul Cardio NET

În perioada 29 iunie - 1 iulie, la Castelul Teleki din Dumbrăvioara, s-a desfășurat cea de a XXII-a ediție a Conferinței Naționale cu participare internațională CardioNET, manifestare de prestigiu,ce abordează, an de an, elementele de actualitate în managementul bolilor cardiovasculare.

Evenimentul, care s-a bucurat de prezența fizică sau online a unor personalități marcante ale domeniului - din țară și din străinătate -, a fost organizat sub egida Societății Române de Cardiologie, de către Asociația Transilvană de Terapie Transvasculară și Transplant Kardiomed (ATTETT), în parteneriat cu UMFST Târgu Mureș, Fundația Cardiolider, Clinica de Cardiologie din Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș și Centrul Medical Cardiomed.

Amfitrioni: prof. univ. dr. Theodora Benedek, șeful Clinicii de Cardiologie a SCJU Târgu Mureș, și prof. univ. dr. Benedek Imre, medic primar cardiolog și medicină internă - Centrul Medical Cardiomed, centru de excelență, lider național și regional, recunoscut în diagnosticul și tratamentul bolilor cardiovasculare.

Școala românească de cardiologie a fost reprezentată de specialiști de marcă, universitari din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Târgu Mureș, cărora li s-au alăturat invitați din Germania, Israel, Ungaria, Olanda, Franța, prezentând, prin comunicările științifice susținute, cele mai noi tendințe în abordarea multitudinii de provocări cu care se confruntă “ vindecătorii de inimi", la ora actuală: recuperarea cardiovasculară, nutriția pacientului cardiovasculare, imagistica modernă și abordări interdisciplinare în cardiologie, managementul modern al pacientului cu insuficiență cardiacă, telemedicina în cardiologie, realități și noi terapii în recuperarea cardiovasculară, tehnologii imagistice avansate, cardiologia intervențională, noi orizonturi terapeutice pentru pacientul cu risc cardiovascular sunt doar câteva dintre temele dezbătute în cadrul manifestării, a cărei deschidere oficială s-a bucurat joi, 30 iunie, de mesajul, transmis online, de către actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, dar și de prezența foștilor miniștri Daniela Bartoș și Victor Costache, a reprezentanților Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul UMFST “George Emil Palade" din municipiu, Universității “Sapientia", Direcției de Sănătate Publică Mureș, Casei de Asigurări de Sănătate Mureș, Societății Române de Cardiologie, Parlamentului României. Administrația publică locală a fost reprezentată de președintele Consiliului Județean Mureș Péter Ferenc.

Clinica de Cardiologie din SCJU Târgu Mureș, exemplu de inovare, bune practici și performanță la înalt nivel

Cuvântul de inaugurare a Conferinței i-a aparținut prof. univ. dr. Benedek Imre - Centrul Medical Cardiomed, alocuțiunea domniei sale oferind prilejul unei succinte “întoarceri în timp" și în istoria propriei familii, prin evocarea întemeietorului celui dintâi Institut Republican de Igienă Publică, prof. univ. Benedek Jozsef, și a regretatului prof. dr. Benedek István, cel care a înființat, în 2001, la Secția Clinică de Hematologie, Compartimentul de Transplant Medular și a efectuat primul transplant de măduvă la un bolnav adult, realizând, de-a lungul carierei sale, numeroase premiere naționale în domeniul medical.

Continuând tradiția familiei, prof. dr. Benedek Imre este, la rândul său, întemeietorul, la Târgu-Mureș, a unei solide școli de cardiologie, numărând peste 50 de specialiști formați sub îndrumarea sa: medici primari, medici specialiști, asistenți universitari, șefi de lucrări etc., majoritatea acestora alăturându-i-se, cu prilejul discursului său, în aplauzele publicului prezent.

O bună parte a manifestării inaugurale a fost alocată vizionării expoziției CardioExpo, organizată în incinta castelului, prezentată de dna prof. univ. dr. Theodora Benedek, șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul SCJU Târgu-Mureș - expoziție ce reflectă activitatea de peste 20 de ani a Clinicii - cu o secțiune specială, dedicată proiectelor de actualitate și de viitor, prilej de a conștientiza recunoașterea internațională de care se bucură cercetarea științifică mureșeană în domeniu, inclusiv prin articole de specialitate publicate în prestigioasele reviste New England Journal of Medicine, International Heart Journal, Canadian Journal of Cardiology, American Heart Journal ș.a. Prof. univ. dr. Theodora Benedek: “În cadrul Congresului Cardio Net obișnuim să prezentăm un scut bilanț al activității

Clinicii de Cardiologie din Târgu Mureș. Avem 1.500 de externări pe an, 40 de paturi din care 10 de terapie intensivă, 85 urgențe cu tratament intervențional pentru diferite proceduri de implantări de stenturi, peacmake uri ș.a.m.d., ceea ce ne duce la un indice de case mix de peste 3. Suntem clinica din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș care are cei mai buni indicatori de performanță tocmai datorită complexității acestor proceduri pe care le facem în clinică. Avem o echipă sudată, care are foarte mulți tineri. Este un centru de formare pentru diferite competențe: de cardiologie intervențională, de electrofiziologie intervențională, de cardiostimulatoare, cardiografice, ecografie cardiovasculară, implantarea de stimulatoare".

Implementarea tehnologiilor noi de inteligență artificială pentru cercetarea miocardului pacienților post-COVID

Cu acest prilej, prof. dr. Theodora Benedek a anunțat și câștigarea finanțării pentru proiectul CARDIO-COV, care vizează implementarea tehnologiilor noi de inteligență artificială pentru cercetarea miocardului pacienților post-COVID, rod al colaborării între un centru privat de transfer tehnologic, UMFST Târgu Mureș și Universitatea “Transilvania" din Brașov, care își propun să implementeze tehnologii noi de inteligență artificială pentru a cerceta ce se întâmplă cu pacientul post-COVID deoarece - a explicat dr. Theodora Benedek - “povestea" nu s-a terminat atunci când pacientul a scăpat de boală astfel că , prin proiectul CARDIO-COV se studiază ce se întâmplă cu arterele pacientului care a avut virusul și ce se întâmplă cu inflamația care a avut un răsunet la nivel local arterial, producând un infarct miocardic: “Avem mulți pacienți care vin cu infarct după COVID-19. Dorim să vedem ce se întâmplă cu miocardul, țesutul inimii, la acești pacienți, pentru că mulți dintre ei dezvoltă, după COVID, insuficiență cardiacă și nu știm de ce. Pentru asta vom aplica tehnologii avansate de inteligență artificială pe imagistică, CT și RMN și sperăm că vom afla răspunsuri la unele întrebări pe care ni le punem".

În premieră la acest congres a fost printată o inimă 3 D

În premieră națională, prof. dr. Theodora Benedek le-a arătat celor prezenți cum este când… îți ții în palmă propria inimă: este vorba de o inimă 3D (tridimensională) printată cu o imprimantă specială după imaginile obținute prin Computer Tomograf (CT):

“Avem o imprimantă 3D care, azi dimineață, când a început congresul, a început să printeze o inimă 3D, reconstruind imaginile obținute prin CT de la un pacient; cred că până la această oră este aproape gata printată inima și poate fi vizionată cum lucrează și cum progresează, astfel încât la sfârșitul zilei să îți ții propria inimă, mulajul propriei inimi, în palme. Este o premieră pentru centrul medical Târgu Mureș și este o premieră națională, este o premieră pentru cardiologia națională, de care suntem foarte mândri", a declarat dr. Theodora Benedek, precizând că proiectul, inițiat în urmă cu doi ani, a pornit de la cazul unui pacient cu o complicație după infarct miocardic ce a ridicat mari probleme echipei medicale.

Deputatul Florin Buicu, propunere legislativă în cadrul Congresului

De notat, în fine, dar nu în ultimul rând, propunerea, făcută publică în cadrul manifestării, de către conf. univ. dr. Corneliu Florin Buicu, deputat de Mureș, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților: redactarea, de către Societatea Română de Cardiologie, împreună cu asociațiile profesioniștilor și asociațiilor de pacienți, a unui Plan privind bolile cardiovasculare, similar Planului Național de cancer, care să fie transpus în inițiativă legislativă: “Afecțiunile cardiovasculare reprezintă principala problemă de sănătate publică din perspectiva incidenței. Un Plan privind bolile cardiovasculare care sa reunească obiectivele, măsurile, resursele necesare, umane și materiale, indicatorii de măsurare și care să cuprindă in integralitate, de la educație, prevenție, diagnostic, tratament - la recuperare, consider că este necesar având in vedere evoluția în creștere a patologiei cardiovasculare și cerebrovasculare.

Dacă prin dezvoltarea centrelor de tratament ale infarctului miocardic, indicatorii de mortalitate au început să scadă în zonele care dispun de asemenea centre, acoperirea națională cu asemenea centre, dezvoltarea centrelor de tratament intervențional pentru AVC, pregătirea resurselor umane necesare, îmbunătățirea programelor de sănătate pentru a asigura accesul la terapii al pacienților români, în România, sunt deziderate ce trebuie puse in practică" - și-a argumentat propunerea reprezentantul mureșenilor în forul legiuitor al țării.

Gala Cardio Media

După un scurt spectacol prezentat de grupuri folclorice și interpreți de muzică populară români și maghiari, manifestarea de vineri s-a încheiat cu premierea jurnaliștilor mureșeni din presa scrisă, audiovizuală și online care au reflectat, în timp, activitatea cardiolgilor mureșeni.

Prof Univ. Dr. Theodora Benedek: “Premiile sunt inimi cu totul și cu totul speciale, printate 3 D în propriul nostru laborator de cercetare E-cardio (al Clinicii de Cardiologie din Târgu Mureș - n.r.). Proiectul cardio media este un proiect de suflet, care a fost amânat din cauza pandemiei. Am simțit, mai ales în ultimii ani cât de importantă este prezența mass-media atunci când dorim să facem ceva. Avem nevoie de diseminare pentru ca vocea noastră să ajungă la decidenți. Aș dori să dau un simplu exemplu: în urmă cu câțiva ani, atunci când am înființat unitatea USTACC (unitatea de terapie intensivă - n.r.), tot la acest congres într-o conferință de presă ne-am plâns, revoltați, țin minte că eu am spus acest lucru că unitatea USTACC funcționează cu succes fără nicio acreditare, că avem cea mai mică mortalitate din România în tratamentul infarctului miocardic acut, că avem toate criteriile , că sunt trimise hârtiile la minister de mult timp și că nimeni nu pune în mâna decidenților pixul necesar ca să pună o semnătură pe actul acela ca să putem funcționa în legalitate. A apărut această știre în Agerpres, cu titlul “Cea mai performantă unitate USTACC din România funcționează cu succes fără acreditare". A doua zi s-a semnat hârtia. Acesta este un exemplu care arată puterea mass-media".

Au fost premiați:  Violeta Teban - TVR Târgu Mureș; Sorin Tanțoș - Antena 1; Reka Bereczky - PRO TV; Szucher Ervin - Kronika; Antalfi Imola - Nepujsag; Marcela German - Radio România Actualități; Luminița Avram - Radio Târgu Mureș; Lacrima Balint - TVR Târgu Mureș; Tiberiu Lovin - Ceasul Cetății; Mădălina Neacșu - caravanaurbană.ro; Florin Dobrater - Televiziunea M9; Daniel Gliga - Ardeal TV; Cristian Georgescu - TVR Târgu Mureș; Boer Karoly - Marosvasarhely Radio; Alex Toth - Zi de zi; Arina Toth - Zi de zi; Dorina Matiș - Agerpres; Ioan Husar - Cuvântul liber; Aurelian Grama - Zi de zi.

Ioan Husar: “Vă mulțumesc pentru această inimă 3D și vă felicit că sunteți în prima linie tot timpul. Am ajutat si noi cu scrisul, cu pixul. Am o singură rugăminte, să aveți grijă și de acum înainte de inimile noastre, ale oamenilor"

Sursa foto: Cardio NET/Cristina Gânj (Bristena)

ILEANA SANDU și DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu