IMPOZIT DE 80% PENTRU TERENURILE AGRICOLE REVÂNDUTE ÎNAINTE DE 8 ANI DE LA CUMPĂRARE

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 657, din 30 iunie 2022, a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 104/2022 pentru modificarea și completarea legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

Recenta OUG aduce clarificări cu privire la obligația calculării, reținerii, virării și declarării impozitului de 80% instituit în cazul intenției de revânzare a terenurilor înaintea împlinirii termenului de 8 ani de la cumpărare.

Astfel, se completează dispozițiile referitoare la încadrarea impozitului de 80% instituit în cazul intenției de revânzare a terenurilor înaintea împlinirii termenului de 8 ani de la cumpărare, ca sarcină fiscală suplimentară față de dispozițiile Codului fiscal.

Totodată, se instituie modul de calcul, încasare, declarare și virare a impozitului menționat anterior, inclusiv a cotelor procentuale care fac venit la bugetul de stat și local.

OUG nr. 104/2022 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial (30 iunie 2022). (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu