La 14 iulie 1967, București, se stinge din viață Tudor Arghezi (n. 23 mai 1880, cu numele adevărat de Ion N. Theodorescu), poet, prozator și gazetar român. Poetul este înmormântat, alături de soția sa, Paraschiva, în grădina casei din strada Mărțișor, astăzi muzeu. Pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al rîului Argeș.
Tudor Arghezi, cu o carieră literară întinsă și foarte bogată, este unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice românești. Poetul este călugăr la Mănăstirea Cernica, unde, în liniștea chiliei, va învăța, pe îndelete, taina mânuirii cuvintelor. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române.
A scris poezie (volumele “Cuvinte potrivite”, “Flori de mucigai”, “Poarta neagră”, “Versuri de seară”, “Hore”), teatru, proză (“Icoane de lemn”, notabile fiind romanele “Cimitirul Buna Vestire”, “Ochii Maicii Domnului”, “Lina”), pamflete (la “Facla”, “Viața Românească”, “Teatru”, “Rampa”), precum și literatură pentru copii (“Cartea cu jucării”, “Cântec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărțișoare”, “Prisaca”, “Zdreanță “ etc.). Sub direcția sa apare ziarul “Bilete de papagal” (1928), unde publică pamflete usturătoare pentru care este cercetat de poliție (1943).
Fiind în detenție, odată cu instaurarea regimului comunist iese din lagăr (1944). Este reabilitat, distins cu titluri și premii, ales membru al Academiei Române și sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Științe îl alege membru al secției de literatură.
Publică: “1907 - peisaje”, “Cîntare omului”, “Stihuri pestrițe”, “Poeme noi”, “Cu bastonul prin București”. Tudor Arghezi a fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Poetul s-a remarcat în literatură prin relatarea universului mărunt, în care lumea viețuitoarelor fără grai a căpătat un contur unitar ca la nimeni altul. Toate aceste viețuitoare se află într-un fel de dependență afectivă față de om (“Cîntec de adormit Mitzura”, volumul “Copilărești”). (Sursa: Uniti schimbăm. ro)
