REVENIRE-ȘOC ÎN FOTBALUL ROMÂNESC!

Distribuie pe:

Retrogradată din Liga 1 în 2012 și desființată în 2017, când împlinise 101 ani, secția de fotbal a Sportului Studențesc nu mai există de cinci ani, însă o revenire a clubului, dar sub altă formă, este pregătită în culisele fotbalului românesc. Sportul studențesc a fost una dintre echipele de mare tradiție din București, după ce a fost înființată în 1916 și a contribuit la dezvoltarea a diverși mari jucători ai României.

Reveniți în Liga 1 în 2010, după patru ani de absență, “studenții” au rezistat doar două sezoane în primul eșalon înainte de a retrograda, iar apoi s-au zbătut prin ligile inferioare, încercând să se bazeze doar pe juniori. În sezonul 2017/2018, Sportul Studențesc se înscria în Liga 4, alături de CS Dinamo, Steaua și Academia Rapid, dar avea să se desființeze pe parcursul campionatului. Însă, “Gașca Nebună” ar putea avea parte de o revenire de senzație acum, anunță Prosport, dar nu prin reînființarea secției de fotbal, ci prin rebranduirea altui club. Sursa citată notează că Imad Kassas, patronul iranian al lui Metaloglobus, ar fi dispus să ofere 20.000 de euro pentru fiecare sezon în care ar folosi denumirea în Liga 1 sau 10.000 de euro pentru fiecare stagiune în care ar fi folosită în Liga 2, alături de 10% din drepturile tv.

Actualul sezon este al 11-lea din urma dispariției Sportului Studențesc de pe prima scenă a fotbalului românesc. Indiferent dacă îi va ieși sau nu rebranduirea, obiectivul lui Metaloglobus în această stagiune este promovarea în Superliga.

Lasă un comentariu