DOLIU ÎN ACADEMIA ROMÂNĂ! NICOLAE CIUCĂ, MESAJ LA MOARTEA ACADEMICIANULUI VASILE TĂRÂȚEANU

Distribuie pe:

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj, la moartea academicianului Vasile Tărâțeanu, în care a evidențiat activitatea acestuia, prin care “a întruchipat idealurile românilor bucovineni”.

“Am aflat cu regret despre trecerea la cele veșnice a domnului academician Vasile Tărâțeanu, reprezentant de seamă al comunității românești din nordul Bucovinei. Scriitor, jurnalist, membru de onoare al Academiei Române, președinte al Centrului Cultural Român «Eudoxiu Hurmuzachi» din Cernăuți, Vasile Tărâțeanu a întruchipat idealurile românilor bucovineni, păstrând vie limba, literatura și cultura românească încă din perioada sovietică și în toți acești ani după independența Ucrainei. Sunt alături de întreg mediul asociativ românesc și de toți românii care l-au citit, l-au îndrăgit și l-au apreciat. Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a afirmat Ciucă, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Academicianul Vasile Tărâțeanu, poet și jurnalist, a încetat din viață la vârsta de 76 ani (27 septembrie 1945 - 8 august 2022). Vasile Tărâțeanu era membru corespondent al Academiei Americano-Române de Științe și Arte, membru fondator al Societății pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuți, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași, dar și membru de onoare al Academiei Române și director al Centrului Cultural “Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.

Născut pe 27 septembrie 1945, în satul Sinăuții de Jos, raionul Hliboca, Regiunea Cernăuți (Ucraina), Vasile Tărâțeanu avea la activ multe distincții primite cu diferite ocazii festive, după o operă poetică și activitate culturală impresionantă. În 2019, poetul primise titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași.

În anul 1972 a absolvit cursurile Facultății de Litere de la Universitatea din Cernăuți.

În 1989, alături de alți scriitori români din Cernăuți, a fondat Societatea pentru Cultură Română “Mihai Eminescu”. A fost coordonator al Fundației Culturale “Casa Limbii Române” din Cernăuți, redactor-șef al ziarelor “Plai românesc”, “Arcașul”, “Neamul românesc”. A realizat o serie de proiecte menite să păstreze și să dezvolte identitatea culturală și lingvistică a românilor din nordul Bucovinei.

A debutat editorial în 1981 cu “Harpele ploii”. Autor a zeci de volume de poezie, publicistică, monografii culturale și albume. Membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.

Vasile Tărâțeanu a organizat trei congrese ale intelectualității românești din regiunea Cernăuți și alte manifestări culturale cu semnificații patriotice și a luptat pentru identitatea lingvistică și culturală a românilor din Ucraina.

Lasă un comentariu