PÂNĂ CÂND ROMÂNII VOR MAI SUPORTA UMILINȚA LA CARE SUNT SUPUȘI?!

Distribuie pe:

Una din marile probleme ale României, ca și ale țărilor din Uniunea Europeană, este criza energetică, mai exact lipsa gazelor naturale și a curentului electric. Se apropie iarna și, dacă Putin închide robinetul, statele din UE rămân fără gaz. Ca urmare, și populația din Germania a început să-și facă stocuri de lemne pentru a nu risca să stea în casă, la iarnă, în frig și fără apă caldă care, în plină vară, în unele orașe mari este restricționată pe ore. Planul întocmit și adoptat de Consiliul Uniunii Europene prevede ca toate țările să reducă consumul de gaz și curent cu 15%, în sezonul rece. Mai mult, dacă unele țări din Uniune (exemplu Germania) vor avea probleme, la iarnă, cu aprovizionarea cu gaze și energie electrică, se va aplica planul de solidaritate, concret spus, statele care stau mai bine cu resursele proprii vor fi obligate să contribuie cu o cotă pentru aprovizionarea celor aflate în dificultate. Exemplu: România va trebui să-și reducă consumul cu 15% pentru a livra Germaniei gaze naturale, chiar și în condițiile când, și acum, România importă gaze din Ungaria, care este aprovizionată de Rusia (Gazprom) la un preț preferențial, gaz pe care ni-l livrează nouă la un preț de 2-3 ori mai mare.

Întrebarea pe care o adresează românii Guvernului Ciucă - de ce a acceptat planul de solidaritate propus de UE, e pe deplin justificată în condițiile în care România nu-și poate asigura consumul propriu (importă circa 15% gaze naturale), mai ales acum când OMV Petrom a anunțat că își reduce extracția de țiței cu 10%. În același timp, chiar dacă a început extracția de gaze naturale din Marea Neagră, din contractul cu dreptul la redevență încheiat cu firma străină s-a eliminat articolul privind asigurarea, în primul rând a necesarului de consum al României, articolul care prevede că din cantitatea de gaz extrasă se va vinde, la export, numai surplusul înregistrat după acoperirea necesarului de consum intern.

Europa (UE) și-a tăiat singură craca de siguranță a aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică (mai ales Germania, Franța și Italia), care împreună cu SUA au aplicat Rusiei șase sau șapte sancțiuni economice de când aceasta a atacat Ucraina (pentru că le-am pierdut numărul), știind că Putin le va închide robinetul de gaz și curent pe care le primeau de la Rusia, în proporție de 80-90%. Aceste măsuri luate, chipurile să sprijine direct Ucraina în conflictul cu Rusia, împreună cu pandemia și canicula au pus pe butuci industria celor trei așa-zise mari puteri ale Europei, încât acestea au fost nevoite să aplice restricții severe la consumul populației cu energie, ajungând în situația să nu mai asigure iluminatului public, decât pe ore, ca și furnizarea apei calde în aceste țări “civilizate”.

Românii, în sărăcia lor, se întreabă și îi întreabă pe guvernanți, pe parlamentarii noștri și pe Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, pentru ce să rabde, la iarnă, de frig și milioane dintre ei de foame ca să fim solidari, să-i ajutăm pe germani cu gaze naturale când și noi importăm gaz pentru că cei aflați la putere au vândut, cu mulți ani în urmă, aproape de gratis, la austrieci - OMV Petrom, ca și Banca Comercială? Despre ce solidaritate e vorba dacă Germania, nici până azi, nu s-a încumetat să plătească României despăgubirile de miliarde de euro (mărci) cuvenite după jaful pricinuit țării noastre în timpul celui de Al Doilea Război Mondial?

Întrebarea este de ce cele trei mari puteri, ca și celelalte state din UE (cu excepția Ungariei), înainte de a sancționa Rusia (furnizarea de gaze naturale și energie electrică) nu au căutat și rezolvat o sursă sigură de aprovizionare cu energia necesară consumului industrial și casnic? De ce s-au bazat numai pe promisiunea SUA, pe gazul lichefiat livrat de americani, fără să se gândească că acesta, pentru a fi transformat din nou în gaz, e nevoie de instalații și porturi speciale, care deocamdată nu există, să transformi gazul lichid în gaz metan folosit în consumul casnic și industria chimică, industrie care, la noi, lipsește cu desăvârșire, pentru că am vândut-o străinilor sau am distrus-o pentru a elibera terenul să se construiască supermarketuri și ansamblul de locuințe? Din industria chimică de îngrășăminte a mai rămas (din cele vreo șapte combinate) doar combinatul Azomureș, din Târgu Mureș, cumpărat de o firmă elvețiană, care și acesta și-a redus producția la minimum (aproape că nu mai funcționează) din cauza scumpirii gazului și a unor așa-ziși ecologiști, precum cei care, pentru a “apăra” fluturii și șopârlele, în urma unui proces sumar, au închis mina de cărbune de la Roșia, care asigura combustibilul necesar producerii curentului electric (700 MW) pe care acum îl importăm, în bună parte.

Ca urmare, importăm îngrășăminte chimice pentru agricultură din Austria (care nu a produs vreodată acest îngrășământ) la un preț de circa trei ori mai scump decât cel realizat de Azomureș, punând fermierii români în situația de a-l cumpăra și folosi pentru a obține producții mai ieftine. Iată răspunsul de ce prețurile legumelor, fructelor, pâinii, cărnii, laptelui și produselor derivate din acestea au crescut de câteva ori față de cele din 2019-2020.

Răspunsul sunt obligați să-l dea guvernul și parlamentarii, de ce românii au ajuns săracii Europei, nu să dea vina pe pandemie, războiul din Ucraina și pe conducerea Uniunii Europene care, “chipurile îi obligă să aplice hotărâri, să dea legi, ca să mărească impozitele și taxele, prin care umilesc pensionarii și pe majoritatea salariaților din sectorul privat, singurii care aduc bani la buget, fiind cei care suportă (până când?) minciunile, indiferența și nepăsarea guvernanților, ale politicienilor, mai ales ale celor trei partide care formează coaliția de guvernare? Faptele și acțiunile lor sunt cunoscute ce urmări au asupra poporului, cu excepția celor care beneficiază de privilegiul de a se înfrupta din bugetul țării, fapte și acțiuni, care, mai direct spus, pot fi catalogate ca “trădare națională, ca atentat la siguranța națională, a României?!”

IOAN HUSAR

Lasă un comentariu