BIANCA GHELBER, AUR LA EUROPENELE DE ATLETISM

Distribuie pe:

Atleta română Bianca Florentina Ghelber a cucerit miercuri, 17 august, medalia de aur la aruncarea ciocanului, în cadrul Campionatelor Europene de atletism de la München. Sportiva antrenată de Mihaela Melinte s-a impus după ultima sa încercare din finala găzduită de “Olympiastadion”, aruncare ce a măsurat 72,72 metri! Ea a devenit astfel prima noastră campioană europeană la atletism după 2002, când Ionela Tîrlea a câștigat, tot la München, titlul continental în finala probei de 400 metri garduri. Argintul la ciocan a revenit polonezei Ewa Ró¿añska (72,12 metri), iar bronzul a fost adjudecat de italianca Sara Fantini (cu 71,58 metri). Bianca este o demnă urmașă a antrenoarei sale, care a câștigat aurul european în 1998, la Budapesta. Tot miercuri, 17 august, alți doi atleți români s-au calificat în finale: Andreea Taloș la triplusalt (cu cel mai bun rezultat personal al sezonului: - 14,00 metri) și Alin Firfirică, la aruncarea discului (cu 64,17 metri). Finala feminină de triplusalt a fost programată joi, 18 august, de la ora 21.55, iar cea masculină de aruncarea discului a început ceva mai devreme, la ora 21.20.

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu