EXCELENȚĂ ÎN HANDBAL - “ARSENAL” ARENA TĂURENI, UN VIS DEVENIT REALITATE!

Distribuie pe:

“La început a fost un... VIS. Un VIS la care îndrăzneam să ne raportăm doar în gând, pentru a nu cădea în ridicol. Dar VISUL este tot mai aproape de a deveni realitate. De ce? Fiindcă întotdeauna am susținut cu tărie că OAMENII pot schimba lucrurile, că viața noastră depinde, într-o foarte mare măsură, și de noi înșine. Că atunci când gândurile mai multor oameni se unesc și merg în aceeași direcție, imposibil să nu apară și rezultatele.

Tăureniul, această mică localitate din Câmpia Transilvaniei, cu oameni harnici și cumpătați, este tot mai aproape de a-și adăuga la zestrea propriei sale existențe a unei cochete săli de sport”, spunea prof. Vasile DOBRĂU, la începerea lucrărilor de construcții. Visul a devenit realitate la sfârșitul săptămânii trecute, când a avut loc inaugurarea Sălii de sport de la Tăureni, o investiție de 860.000 de euro, finalizată pe parcursul a doi ani, datorită insistenței și perseverenței Primăriei Tăureni, a dlui primar Ovidiu OLTEAN, dar și a dlui prof. Vasile DOBRĂU, director al Școlii Gimnaziale Tăureni și președinte al Clubului “Arsenal” Arena Tăureni. Cu prilejul inaugurării s-a susținut un joc demonstrativ de handbal Junioare III, între HC ARSENAL TĂURENI - CSS SIGHIȘOARA.

Au răspuns invitației și au participat la inaugurarea Sălii de sport de la Tăureni Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, Deputat Dumitrița Gliga, Secretarul de stat la Ministerul Tineretului și Sportului, Thomas-Răzvan Moldovan, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Mureș - prof. Ioan Macarie și prof. Claudiu Bîndilă, un număr foarte mare de edili ai principalelor așezări ale Câmpiei Transilvaniei, reprezentanți ai mediului de afaceri și politic, un numeros public.

După slujba de sfințire săvârșită de un sobor de preoți, au urmat alocuțiuni ale reprezentanților autorităților.

“Acum zece ani, în locul Sălii de sport inaugurate astăzi (n.r. 10 septembrie) era o mlaștină. Acum, iată că suntem într-una dintre cele mai performante săli de sport din mediul rural și nu numai. Cred eu că așa trebuie să fie o administrație locală, gospodară, în slujba și spre folosul cetățenilor. Și pentru că sunt și am fost practicantă de handbal, acest sport frumos, vă îndemn să fiți foarte serioși în ceea ce faceți. Felicitări dlui director și antrenor Vasile Dobrău pentru ceea ce faceți. Sportul ne învață cum să ne comportăm în echipă, ne învață ce este fair-play-ul și ne învață și ne ajută în viață să ne respectăm concurenții și să ne ajutăm atunci când este nevoie. Acesta este spiritul de echipă. Vă doresc multă sănătate! Să dea bunul Dumnezeu ca această sală să fie cât mai propice pentru fiecare dintre cei care doresc să facă sport! Să obțineți rezultate frumoase. Arsenal Tăureni, sunteți predestinați să faceți performanță”, spunea Mara TOGĂNEL, prefectul județului Mureș.

“Perseverența, puterea de muncă, spiritul de învingător este ceea ce caracterizează echipa de handbal de la Tăureni și ceea ce este, de fapt, mentalitatea de pe Câmpia mureșană. Vreau să îl felicit pe domnul primar pentru această realizare. În anul 2018 a fost aprobat proiectul și s-a realizat într-un an și jumătate. Suntem prezenți cu toții în a treia sală ca mărime din județul Mureș, într-o sală care poate să ofere sportivilor performanță. În ce mă privește, aud despre performanță în sport de 20 de ani, de dimineața până seara, acasă. Am o soră campioană mondială la dans sportiv, avem la Reghin un Centru de excelență pentru  dansul sportiv la fel cum aveți și aici, la Tăureni. Știu că fără mentalitatea aceasta de învingător și fără foarte multă muncă, eforturile administrației locale de a oferi și un cadru adecvat sunt în zadar. Vreau să vă felicit, de asemenea, pe dumneavoastră, părinții, pentru efortul pe care-l depuneți și știu că atunci când o echipă are succes, e efortul copiilor, părinților, antrenorilor și al autorităților locale. Vreau să îl felicit pe domnul director Vasile Dobrău pentru că, de pe holurile școlii, de unde se antrenau fetele cândva, au ajuns să se antreneze acum, prin persevența domniei sale, în această sală deosebită. Mult succes și la cât mai multe performanțe!”, spunea deputat Dumitrița Gliga, cu prilejul inaugurării sălii de sport de la Tăureni.

“Cu siguranță, sala de sport inaugurată azi va modela multe caractere pe linie sportivă. Vă doresc să aveți parte de mult succes,

dle Vasile Dobrău, iar dumneavoastră, părinților, vă doresc să fiți la fel de aplecați spre a finanța activitatea copiilor dumneavoastră”, susținea Ovidiu OLTEAN, primarul comunei Tăureni.

“Felicitări primarului comunei Tăureni, dl Ovidiu Oltean, care știe în permanență că misiunea pentru care l-au învestit oamenii în fruntea urbei (pentru al șaselea mandat) este una responsabilă, care implică un efort continuu, dar care urmărit cu încredere și perseverență, nu poate să conducă decât la multiple realizări. Mergem înainte! Fortza “ARSENAL!”, susținea prof. Vasile DOBRĂU.

Inaugurarea Sălii Sporturilor “ARSENAL” Arena din Tăureni a fost inclusă în cadrul Festivalului Câmpiei Mureșene, desfășurare pe parcursul a două zile, în cadrul cărora au avut loc spectacole artistice, ateliere meșteșugărești, expoziții de costume populare și artă tradițională. Manifestarea a fost organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Câmpia Transilvaniei, în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și Primăria Tăureni și prezentată de Simina Teodorescu.

LETIȚIA BOTA

Lasă un comentariu