Nu pot să înțeleg altfel “Povestea” sufletului meu decât interconectată cu a celor cu care am comunicat de-a lungul întregii vieți, dar și făcând apel la cărțile pe care le-am considerat fundamentale, și în care am găsit răspunsuri la întrebările mele existențiale.
Se spune că “Atunci când o ușă existențială ți se închide, cel puțin o alta se va deschide pentru viitorul tău”. Întrebarea care se va pune în acel moment este dacă ai încrederea, curajul și determinarea să treci cu bine peste acel prag, dacă ai proiecte fezabile de viitor, în acest sens? Pentru mine, ca dascăl de mate, s-a închis o astfel de ușă în toamna anului 2019. Am descoperit însă cu bucurie că multe alte uși existențiale mă invită să le trec pragul. Una dintre acestea, de care fusesem preocupat timp de mulți ani, a fost și aceea a reinterpretării momentelor esențiale ale vieții mele, prin prisma aprofundării unor elemente de psihoterapie existențială descoperite și în cărțile dragi sufletului meu. Mi-am acceptat astfel mai ușor destinul individual și am ajuns să înțeleg mai bine legătura acestuia cu al celor din jurul meu.
Unele evaluări ale impactului faptelor noastre asupra celor pe care încercăm să-i educăm se pare că vin uneori la momentul potrivit. Sunt aceste evaluări motive de surprize și bucurii, ce ne pot face viața mai frumoasă? Am încercat să nu ratez aceste oportunități existențiale. Astfel, una dintre aceste surprize a venit în această vară și de la o fostă elevă de-a mea de la Hodac, după mulți ani de când fusesem dascălul ei de mate din gimnaziu. Mi s-a consolidat și pe această cale, convingerea că nu am fost niciodată un dascăl de mate rece, dur și necomunicativ, chiar dacă matematica nu este cea mai ușoară și mai facil de asimilat dintre disciplinele școlare. Cred că este locul și momentul să vă supun atenției această evaluare peste timp a efectul strădaniilor mele didactice din toate timpurile.
Poate că ar fi bine să acceptăm, cu drag și respect pentru opiniile lui, că și un fost elev poate face o evaluare corectă și sinceră a fostului său dascăl. Din acest motiv cred că o fostă elevă de-a mea a considerat că a venit și un astfel de moment. Este mărturisirea sinceră a fostei mele eleve Maria Pop, prilej de mare bucurie profesională pentru mine: “Mă bucur să citesc întotdeauna cele scrise de Dumneavoastră. Pentru mine ați fost profesorul ideal, care m-a făcut să îndrăgesc matematica în felul în care abia așteptam să ajung acasă de la școală, să-mi fac temele și apoi să continui cu culegerile extracurriculare. Vă mulțumesc foarte mult pentru tot ceea ce mi-ați transmis în anii în care ați fost Profesorul meu de matematică îndrăgit! Acei ani au fost niște ani minunați, care din păcate nu se mai întorc, dar mă gândesc la ei cu drag. Vă doresc multă sănătate, bucurie și să dea Dumnezeu să ne revedem în curând cu bine.” Maria Popa, New Orleans, 08.08.2022
Aceste emoționante mărturisiri, aduse la lumină după mulți ani, îmi întăresc convingerea că mi-am făcut datoria nu numai în calitate de dascăl de mate, ci și ca om. Se pare că și pe această cale se pot deschide “Ferestre” de sinceritate și empatie cu cei din jurul nostru, ferestre prin care poate și trebuie să ajungă la noi lumina adevărului despre ceea ce suntem în realitate și care este impactul faptelor noastre asupra celor din jur. Psihoterapia își va face datoria și pe această cale, dar să nu uităm că și cărțile dragi sufletului nostru sunt necesare pentru a înțelege mai ușor cine suntem și încotro ne îndreptăm.
Prof. DORIN CREMENE
