MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL - 30 DE ANI DE LA TRECEREA SA ÎN RÂNDUL SFINȚILOR

Distribuie pe:

Între ierarhii care au înscris pagini strălucite în istoria Bisericii noastre se numără și mitropolitul Țării Românești Antim Ivireanul. S-a născut în Iviria (sau Georgia) în jurul anului 1650, din părinții Ioan și Maria, primind la botez numele de Andrei. Se împlinesc anul acesta 30 de ani de la trecerea în rândul sfin?ilor a acestui vrednic ierarh. Încă din tinerețe a căzut rob la turci, care l-au dus la Constantinopol. Se crede că după ce a scăpat din robie a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, pictura și broderia. În Constantinopol a învățat limbile greacă, arabă și turcă. Probabil tot acolo s-a și călugărit. În jurul anului 1690, evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu l-a adus în Țara Românească. Aici a învățat meșteșugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Hușilor, care conducea în acel timp tipografia domnească din București. În octombrie 1691 a tipărit el însuși o carte grecească, în care iscălea <<Antim ieromonah>>. Antim a ajuns conducător al tiparniței domnești de la București. Aici a lucrat până în 1694, tipărind alte trei cărți, între care și o Psaltire românească, cu versuri scrise de el în cinstea lui Constantin Brâncoveanu, semn că învățase bine limba noii sale patrii. În 1696 ieromonahul Antim s-a mutat la mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie, fiind și egumen al acestei mănăstiri. Aici a stat până în anul 1701, tipărind 15 cărți, dintre care 5 în românește. Acum a tipărit un Liturghier greco-arab (1701), pentru trebuințele credincioșilor ortodocși din îndepărtata Patriarhie din Antiohia Siriei. La Snagov ieromonahul Antim a deprins cu meșteșugul tiparului și pe o seamă de ucenici. În anul 1701, Antim s-a reîntors în București. A continuat aici șirul tipăriturilor, scoțând un număr de 15 cărți, între care și un Ceaslov greco-arab (1702), tot pentru credincioșii din Patriarhia Antiohiei. Calitățile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca și munca rodnică și neobosită pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Țara Românească, l-au făcut vrednic de cinstea de a fi ales episcop al Râmnicului, la 16 martie 1705. Odată cu așezarea sa în scaunul vlădicesc, a dus acolo și tipografia de la Snagov, întemeind astfel prima tiparniță la Râmnic. În decurs de trei ani a tipărit aici 9 cărți, din care trei românești și 3 slavo-române, toate fiind cărți de slujbă. După o păstorire de abia trei ani la Râmnic, s-a petrecut o nouă schimbare în viața lui Antim Ivireanul. La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, care păstorise pe credincioșii din Țara Românească aproape 40 de ani. El a lăsat prin testament ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaș în scaun, socotind că este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească, lucru de care s-a și ținut seamă la alegere. Înscăunarea i s-a făcut în ziua de 22 februarie 1708, la Duminica Ortodoxiei, fiind de față și patriarhii Alexandriei și Ierusalimului. Cu acest prilej, noul mitropolit a rostit o frumoasă cuvântare, arătând ce îndatoriri avea de îndeplinit în noua sa slujbă arhierească. A dovedit frumoase calități de păstor, predicator și patriot. A întemeiat o nouă tipografie la Târgoviște. În această tipografie a tipărit 18 cărți, dintre care 11 în românește. Constatăm că numărul cărților tipărite în românește era într-o vădită creștere. Trebuie să reținem că mitropolitului Antim îi revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească, desăvârșind ceea ce se începuse sub Matei Basarab și Șerban Cantacuzino. Prin tipărirea cărților de slujbă în românește,

Antim a ajutat și la făurirea unei limbi liturgice românești, care dăinuiește până azi.

În 1715 mitropolitul Antim a mutat tipografia de la Târgoviște la București. Tot în acest oraș a înființat o nouă tipografie, la mănăstirea ctitorită de el, a Tuturor Sfinților. Amândouă au tipărit până la moartea sa câte o carte. În total, în decursul activității sale în Țara Românească, s-au tipărit 63 de cărți, din care 38 de el însuși, iar celelalte de către ucenicii săi. Dintre ele, 21 erau în românește. Trebuie să spunem că patru cărți au fost scrise de el însuși. A rămas de la el o lucrare în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului și Noului Testament. Mitropolitul Antim Ivireanul s-a îngrijit în mod deosebit și de românii ortodocși din Transilvania. Încă în 1699, pe când era numai tipograf, a trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ștefan, care a tipărit acolo două cărți pentru folosul sufletesc al credincioșilor transilvăneni. A tipărit cărți de slujbă și pentru credincioșii arabi din Patriarhia Antiohiei, precum și pentru credincioșii de limbă greacă. A stăruit pe lângă Constantin Brâncoveanu să ajute compatrioții săi din Iviria la tipărirea de cărți de slujbă în limba lor, trimițând acolo pe ucenicul său Mihail Ștefan, care a tipărit la Tbilisi câteva cărți în limba georgiană.

Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul Toți Sfinții din București, ridicată în anii 1713-1715, după planurile întocmite de el însuși. Pentru această mănăstire a întocmit un așa numit Așezământ, care este un fel de testament al său, cu rânduieli pentru ajutorarea copiilor săraci dornici să învețe carte, a oamenilor și fetelor sărace, a străinilor etc. Mitropolitul Antim Ivireanul a fost un înflăcărat patriot și luptător împotriva asupririi turcești. O altă latură de seamă din păstoria lui Antim a fost zidirea sufletească a credincioșilor săi prin cuvânt. Sunt prețuite până azi predicile sale numite Didahii, în care osândea felurite păcate ale vremii sale, mai ales ale marii boierimi. Cunoaștem de la el 28 de predici la diferite duminici și sărbători și 7 cuvântări ocazionale, toate înfățișând pe Antim ca om de cultură deosebită. În predicile sale, n-a fost influențat de alți predicatori, cum s-a susținut mult timp, ci ele sunt originale, bine gândite și legate de realitățile vieții. După numirea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, în 1716, au început zile grele pentru bătrânul mitropolit. Învinuit că a intrat în legătură cu austriecii și că ar fi uneltit împotriva turcilor și a domnului, a fost arestat din porunca acestuia și închis în temnița palatului. A fost ținut acolo mai multe săptămâni, cerându-i-se demisia. Refuzând să o dea, Mavrocordat a cerut patriarhului din Constantinopol să-l caterisească, lucru pe care acesta l-a și făcut. În sentința de caterisire i s-au adus felurite învinuiri nedrepte, pe baza cărora a fost scos din rândul arhiereilor și călugărilor, urmând să fie închis pe viață în mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. Această pedeapsă n-a mai ajuns să o facă, pentru că ostașii care îl însoțeau spre Muntele Sinai l-au măcelărit, aruncându-i trupul în râul Tungia, lângă Adrianopol. Moartea lui s-a întâmplat în toamna anului 1716. În felul acesta și-a sfârșit viața mucenicește, ca și binefăcătorul său, domnul Constantin Brâncoveanu. Cu prilejul prăznuirii a 250 de ani de la moartea sa mucenicească, Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta și grăbita sentință de caterisire. Ca episcop și mitropolit, Antim a întruchipat pe adevăratul păstor, care-și pune sufletul pentru credincioșii săi. Este canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română în 1992 și este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

FLORIN BENGEAN

Lasă un comentariu