DEPRESIA POSTNATALĂ A TĂTICILOR

Distribuie pe:

Nașterea unui copil este un amalgam de emoții - bucurie, anxietate, nerăbdare sau teama de necunoscut, pentru toți membrii familiei, de la viitorii părinți la viitorii bunici, însă fiecare le trăiește prin propria ființă și prin propria minte.

Astfel, ambii părinți se pot confrunta cu depresia postpartum, însă este nevoie de efort pentru a înțelege, dar mai ales pentru a accepta că toate aceste trăiri sunt firești și că ele pot și trebuie depășite.

Psihologul Radu Leca a subliniat, pentru DCNews.ro, elementele care stau la baza depresiei postpartum la bărbați, dar mai ales, cum pot trece peste această perioadă.

“Depresia postnatală la tătici se bazează pe trei elemente extrem de simple, care sunt existente în universul unui viitor (sau actual) tată - lipsa de responsabilitate (nu știe sau nu înțelege, nu are cum să fie responsabil), neliniștea care apare imediat (din secunda doi în care copilul se naște, în care tatăl îl vede pe copil, apare neliniștea) și o noțiune care este cumva vizualizată de către marile grupuri de mase populare (și de bunici), ca fiind una tipică, respectiv nerăbdarea.

Nerăbdarea este cea care stă la baza unei dezvoltări psihoemoționale a viitorului tată în direcția acestei depresii postpartum. Proaspătul tată, din nerăbdare, nu reușește să ducă lucrurile la bun sfârșit, din nerăbdare, nu știe cum să se comporte cu soția lui, din nerăbdare, nu știe să își țină copilul în brațe, să îl înfașe, să îl spele, să îl alăpteze atunci când mama nu poate să ofere laptele și trebuie să prepare biberoanele, nu are răbdare să le prepare, nu știe cum să fugă mai repede din dormitorul conjugal, în care va locui cel puțin 6 până la 9 luni. El va fugi și va spune că este mult prea obosit, că el muncește, că are nevoie de liniște și de somn. Toate aceste lucruri conduc către noțiunea de depresie postpartum a tăticilor. În plus, există încă un motiv, foarte important, și anume... lipsa de sex.

Lipsa de sex în primele trei luni de la naștere conduce și ea la noțiunea de depresie postpartum. Iar acest lucru duce cumva și la răcirea relației de cuplu, dar de obicei femeile greșesc fundamental în abordarea acestei probleme, căci le oferă permisiuni exagerate și mult extinse bărbaților, nepunându-i în mod real la treabă.

În acest mod, femeia se vede pusă în situația de a crește doi copii (soțul și copilul), până la vârsta de 50 de ani a acesteia, când poate avea un partener de discuții, nu de sex, cu soțul.

Simptomele comune ale depresiei paterne prenatale includ furie, izbucniri bruște sau comportament violent, creșterea comportamentului impulsiv sau de asumare a riscurilor, inclusiv recurgerea la substanțe precum alcoolul sau medicamentele eliberate pe bază de rețetă, iritabilitate, motivație scăzută, simptome fizice (dureri de cap, dureri musculare, probleme de stomac sau de digestie), slabă concentrare, gânduri sinucigașe sau retragerea din relații.

Anxietatea este, de asemenea, frecventă la bărbați în timpul și după sarcină”, explică psihologul Radu Leca. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu