Biserica ortodoxă prăznuiește, pe 27 octombrie, pe Cuviosul Dumitru cel Nou, ale cărui moaște se găsesc în Catedrala Patriarhiei Române din București, unde se fac pelerinaje și se aduc rugăciuni neîncetat pentru poporul drept credincios. Cuviosul Dumitru s-a născut în sudul Dunării, nu se știe anul nașterii, pentru că părinții săi nu erau bogați, ci nevoiași, și nu își înregistrau copiii. A fost botezat în credința ortodoxă și a avut mulți frați. Părinții săi săraci au muncit din greu pentru a face față cerințelor materiale ale familiei. Erau demni și respectați, cu o viață morală ireproșabilă. Cuviosul Dumitru nu știa carte, dar era de o inteligență uimitoare, moștenind de la părinți darul iubirii de Dumnezeu. După moartea părinților, se angajează păstor al satului. Se îngrijea nu numai de animalele domestice, dar se spune că avea grijă și de cerbii și căprioarele neajutorate. Era sever cu el însuși. Hainele sale le împărțea cu nevoiașii, hrana cu cei neputincioși, plata cu cei orfani. În timpul liber mergea la biserica din sat, unde completa lipsa preotului, care locuia în depărtări. Cunoștea, dar mai ales trăia, Evanghelia propovăduită de Mântuitorul Hristos. Credincioșii din sat îl considerau un dar de sus", o perfecțiune a naturii".
După ce frații săi au crescut, fiecare și-a găsit un rost în viață, Cuviosul Dumitru a plecat la o mănăstire, răspunzând chemării sale interioare duhovnicești. Pentru a avea o liniște desăvârșită, după ce cugetul său curat a reținut toată rânduiala călugărească Vasiliană, se refugiază într-o peșteră cu biserici pe care le știa din tinerețe. Aici, din voinicul de altădată, ajunge un bătrân firav, supt la față, cu o privire meditativă. Tradiția spune că el binecuvânta pământul tuturor, încât oamenii aveau toate cele necesare la vreme de foamete, de secetă și de potop. Nu primea daruri de la nimeni, iar hrana sa zilnică erau fructele și apa. Sfânta Împărtășanie i se aducea de la mănăstire, fiind singura mângâiere cerească.
Nins de ani și încovoiat de bătrânețe, într-o toamnă rece, Cuviosul pleacă pe un drum fără întoarcere. După mai mulți ani, o fată, învățătoare din sat, bolnavă de nervi, descoperă moaștele Cuviosului Dumitru în apa râului Lom. Aceste moaște fac numeroase minuni asupra credincioșilor.
În 1774, moaștele Cuviosului Dumitru sunt așezate într-o raclă de argint și depuse în Catedrala Mitropoliei din București, unde se găsesc și astăzi.
VASILE BOTA
