Europa - imaginea vie a unei lumi care se încălzește rapid

Distribuie pe:

Pe măsură ce criza climatică se accelerează, Europa se încălzește mai repede decât orice altă regiune din lume, potrivit unui nou raport al Organizației Mondiale de Meteorologie (OMM), elaborat în preajma summitului internațional al ONU asupra climei, care se desfășoară în aceste zile, în Egipt. Autorii trag un semnal de alarmă asupra faptului că țările lumii nu își îndeplinesc obiectivele climatice, în contextul în care măsurătorile arată că temperaturile cresc vertiginos.

Raportul relevă că, în Europa, temperaturile au crescut de peste două ori mai mult decât media globală în ultimii 30 de ani - cu o rată de aproximativ 0,5 grade Celsius pe deceniu.

Până în iulie, numărul incendiilor de vegetație din UE a fost de patru ori mai mare decât media pe 15 ani. Un val de căldură record în Marea Britanie a pus în dificultate sănătatea publică și infrastructura. O secetă necruțătoare a afectat continentul în această vară, secând unele cursuri de apă dintre cele mai importante, din punct de vedere economic, în urma unora dintre cele mai distructive inundații pe care le-a văzut vreodată Europa.

În 2021, mai mult de jumătate de milion de oameni au fost direct afectați de evenimentele meteorologice alimentate de schimbările climatice. Vremea extremă a cauzat daune economice de peste 50 de miliarde de dolari, iar încălzirea accelerată a făcut ca ghețarii să piardă 30 de metri din grosimea gheții din 1997 până în 2021, notează raportul.

“Europa este imaginea vie a unei lumi care se încălzește și ne reamintește că nici măcar societățile bine pregătite nu sunt ferite de impactul fenomenelor meteorologice extreme”, a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas. Anul acesta, la fel ca în 2021, mari părți ale Europei au fost afectate de valuri de căldură extinse și de secetă, care au alimentat incendiile de vegetație. Raportul precizează că, în 2021, evenimentele meteorologice și climatice cu impact ridicat - dintre care 84% au fost inundații și furtuni - au dus la sute de decese, au afectat direct peste 500.000 de persoane și au provocat pagube economice de peste 50 de miliarde de dolari.

Și în Groenlanda, ploaia a căzut pentru prima dată în 2021 la punctul cel mai înalt al calotei glaciare - dovadă a unei tendințe de topire care accelerează creșterea nivelului mării.

De asemenea, este foarte probabil ca tendința să continue, fiind prevăzute mai multe dezastre meteo în viitor. Raportul preconizează că temperaturile vor crește în Europa într-un ritm care va depăși modificările temperaturii medii globale. Fenomenele meteo se vor accelera, cu tot mai puține ploi de vară, ceea ce va duce probabil secete devastatoare.

Vestea bună - notează raportorii - este că emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 31% între 1990 și 2020, Europa propunându-și să reducă, până în 2030, emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% față de nivelurile din 1990.

(surse și foto - edition.cnn.com, theguardian.com)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu