Emoții care declanșează boli fizice

Distribuie pe:

Când emoțiile se acumulează în ființa noastră, din cauza unei atenții sporite și a timpului îndelungat de menținere a agitației mintale, acestea se defulează prin stări de anxietate, atacuri de panică sau prin depresie. Aceste tulburări apar deoarece organismul nostru are nevoie, conform instinctului de supraviețuire, să găsească un mod, fie și forțat, de a descărca ceea ce este periculos pentru sănătate.

Psihologul Laura Maria Cojocaru, citat de csid.ro, susține că, în cazul în care acumularea de emoții depășește pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoționale ajung până în planul fizic și încep să se manifeste tot felul de afecțiuni ale corpului, de la cele mai ușoare până la boli foarte grave, gravitatea bolii fiind dată de natura emoției, intensitatea ei și perioada în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura și câțiva ani.

“De multe ori, nu dăm importanță unei suferințe sufletești, o ignorăm și credem că aceasta nu se poate transforma într-o boală fizică. Din contră, cu cât lăsăm mai mult o boală sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boală fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

În accepțiunea specialistului, există mai multe emoții principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice.

Frica - Este o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar. Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, deoarece simt vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe așteptările celorlalți decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni și pe nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem pentru că este important.

Neiertarea - Apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși greșelii. Persoanele care nu îi iartă pe cei care le-au făcut rău au în minte faptul că, dacă îi iartă, este ca și cum le-ar accepta și încuraja comportamentul defectuos sau că răul produs nu se mai poate repara. Însă, nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de liniștea interioară personală, care decurge din eliberarea minții de imaginea “răufăcătorului”, de atenția acordată propriei sănătăți și de direcționarea minții către căutarea de soluții. Uneori, un rău produs nu se mai poate repara concret pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăța să ne bucurăm de viață în continuare făcând lucruri noi. Neiertarea slăbește sistemul imunitar și aduce boala în general în întregul organism și în mod particular, partea afectată este inima.

Furia - Este o încărcare emoțională spontană, izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață. Persoana furioasă se simte invadată de ceva sau cineva, se opune la anumite constrângeri venite de la o persoană sau de la o situație, uneori se agață cu disperare de propriile convingeri, gândurile se amestecă, devin confuze. Atunci când descărcarea emoțională este reprimată sau exagerată, furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor, dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului, dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului (spate), dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp.

Nesiguranța - Apare atunci când ne lipsesc certitudinile (real sau imaginar) sau când ne pierdem încrederea în capacitățile noastre. Persoanele nesigure (cu încredere scăzută în sine) pun totul sub semnul întrebării, rămân în tipare vechi de comportament și gândire, au o capacitate scăzută de discernământ și caută confirmări de la ceilalți pentru fiecare pas pe care îl fac. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului (dacă este legată de credința că ar putea spune “prostii”).

Rușinea - Este declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții. Cei care trăiesc sentimente de rușine simt că ceilalți îi judecă și că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenți, informați etc. Prin această atitudine, ei pun pur și simplu puterea lor interioară în mâinile celorlalți. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală.

*

“Și, totuși, există două posibilități de a trata suferințele sufletești și a le împiedica să escaladeze în boli fizice. Prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoțiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca ele să recidiveze sub o formă sporită, în timp organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos.

Sau prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem identifica cauzele psihologice primare care au condus la această condiție”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu