“Privighetoarea”, Patria și... Pământul

Distribuie pe:

• “Doamne, dă-ne înțelepciune”! Ce văd mi se rupe sufletul, plâng și mă rog lui Dumnezeu pentru liniște, pentru pace. Pentru acești copii ai Ucrainei care sunt martori la toate atrocitățile războiului, lumea s-a schimbat, vor fi marcați toată viața. Nu vor uita de amar și de tot ce se întâmplă privind părinții. Este cumplit. Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu, numai El poate să facă minuni și să ne dea liniște și pace. Eram mică, dar ce văd acum retrăiesc prin lacrimile mamei mele care și-a lăsat totul în Cernăuți în anul 1941, an de crâncenă suferință. A venit cu câteva lucruri puse într-o traistă, cu un grup de oameni, cu o căruță. Nu și-a lăsat acolo rochia de mireasă și basmaua, pe care le port eu acuma. Eu, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate, fiindcă au fost și sunt încercări foarte mari în viață. Ne mai pune Dumnezeu în balanță, să vadă ce drum alegem. Niciodată să nu spui: “De ce, Doamne”? Pentru că noi nu avem voie să punem astfel de întrebări. Munca, cinstea, credința în Dumnezeu și rugăciunile sunt cele care ar trebui să ne țină pe toți în viață. Rugăciunea este un medicament pentru inimă, minte și păstrează pacea și liniștea lăuntrică.”

Sofia Vicoveancu (1941 - ), interpretă de muzică populară, supranumită “regina” sau “privighetoarea” cântecului bucovinean. În decursul activității a fost distinsă cu: Ordinul național “Serviciul credincios”, Ordinul “Coroana României”, Ordinul “Meritul Cultural în grad de mare ofițer”. Activează în cadrul ansamblului “Rapsozii Botoșanilor”.

***

• “Patria... Eu n-o slăvesc ca pe-o icoană vagă, /ci-n tot ce văd ea capătă-ntrupare: /În tot ce simt, fiorul ei tresare, /și-n tot ce am, ființa ei mi-i dragă! /Ea-i munții mei și codrii plini de vagă /și-n râurile mele legănare. /Tot ce-i pustiu, când sunt în depărtare, /când vin spre ea, începe să m-atragă. /Mândria ei suntem în mii de fețe, /trecut prin legiunile semețe /ce-i cuceriră soarta triumfală. /Prin ea mă simt turnat ca din aramă... /și parcă-mi fierbe sângele de fală /că-i sunt copil și ea îmi esta mamă”.

Mihai Codreanu (1876-1957), poet.

***

• “Pământul rodește grâul de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul” (Marcu - 4, 28-29).

Așa trebuie să crească și să rodească și Cuvântul lui Dumnezeu. După cum rădăcina grăuntelui se înfinge în pământ, tot așa și noi să ne adâncim în Domnul Hristos. După cum spicul primește ploaia, căldura și lumina cerului de sus, tot așa și noi să primim darurile Duhului Sfânt, fără de care nu putem crește în adevărata viață. Cum spicul rodește pentru alții, așa să fie și viața noastră. Când spicul e plin și copt, vine secerișul. Așa e și viața noastră. “Iar când se coace rodul, îndată trimite secera, că a sosit secerișul”. Ferice de cel ce merge la groapă ca grâul copt, care la vremea lui va fi secerat” (Iov - 5, 26).

P.S. II Corinteni cap. 9, vers. 6-7: “Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera. Fiecare să dea (nevoiașului, săracului) cum socotește inima sa, nu cu părere de rău sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună”.

Cu dragoste creștină,

părintele Ilie

Lasă un comentariu