Primul joc pe smartphone pentru copiii cu Atrofie Musculară Spinală

Distribuie pe:

Atrofia Musculară Spinală (AMS) este o boală genetică, progresivă, în care se produce degenerarea și moartea celulelor nervoase motorii din măduva spinării, rezultatul fiind atrofia treptată a mușchilor. Potrivit autorităților din domeniul sănătății, sunt cunoscute aproximativ 200 persoane diagnosticate cu AMS și aflate în tratament, majoritatea copii. În România însă nu există date de prevalență pentru această boală.

Tiny Trainers, un joc sub formă de aplicație pentru smartphone, ajută copiii care suferă de Atrofie Musculară Spinală (AMS) să se distreze în timp ce fac exerciții de kinetoterapie. Exercițiile sunt specific alese pentru a fi utile copiilor diagnosticați cu AMS tip I și II. Aplicația este deținută de compania Roche și este prima aplicație pentru copiii diagnosticați cu AMS disponibilă și în limba română, pe platformele App Store, respectiv Google Play. Tiny Trainers este creată pentru copiii între 4-7 ani, dar poate fi utilizată și de copii mai mici sau mai mari. Își propune să facă exercițiile fizice amuzante pentru copiii cu Atrofie Musculară Spinală. De asemenea, conține un ecran care arată informații utile kinetoterapeutului atunci când copilul merge la clinica de recuperare.

La prima deschidere, copiii vor adopta un animăluț de companie virtual, cu care se pot juca și pe care îl pot îngriji. Aplicația conține trei tipuri de exerciții sub formă de jocuri cu animăluțul de companie, pentru tonifierea musculaturii gâtului, cea a membrelor superioare și a membrelor inferioare. Prin efectuarea zilnică a exercițiilor, copiii vor primi cadouri virtuale pe care le pot folosi pentru a se juca cu animăluțul de companie.

Tipurile de mișcări efectuate în timpul jocurilor din aplicația Tiny Trainers au fost dezvoltate împreună cu un kinetoterapeut specializat în recuperarea fizică a copiilor diagnosticați cu AMS. Exercițiile sunt alese pe baza utilității acestora pentru o mare parte a copiilor diagnosticați cu AMS tip 1 sau AMS tip 2. Aplicația nu are rol de diagnostic, prevenție, monitorizare, predicție sau tratament pentru nicio afecțiune. De asemenea, această aplicație nu este gândită ca parte din planul de recuperare motorie al pacienților și nu trebuie să înlocuiască exercițiile tipice de kinetoterapie prescrise de medicul specialist, sublinia Laura Ivăncioiu, DeciSePoate, Noi3.life.

“Pentru pacienții cu Atrofie Musculară Spinală, exercițiul fizic rămâne esențial pentru păstrarea capacității motorii și îmbunătățirea calității vieții. Acest tip de aplicație, precum și alte tehnologii digitale, pot fi de un real ajutor pacienților care suferă de boli neuromusculare, care pot fi astfel sprijiniți de la distanță”, a declarat kinetoterapeut principal, specialist Vojta, Roxana Câtinaș, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Cluj-Napoca.

B.B.

Lasă un comentariu