Sâmbătă seara, am ieșit să văd Târgul de Crăciun din centrul orașului. Luminițe, căsuțe frumos decorate cu produse alimentare și de artizanat, frumos expuse și oferite cu drag de întreprinzători locali. La momentul în care am ajuns la scena amplasată în Piața Teatrului, evolua Ansamblul Mureșul, frumoșii și talentații oameni care mereu reușesc să ne bucure și să ne mângâie sufletele. Problema era că ei dansau în fața scenei într-o semiobscuritate nedemnă de un spectacol de Crăciun, de munca, efortul și talentul acestor oameni și de un oraș care pretinde că încearcă să se dezvolte și să trăiască în secolul XXI.
Știm cu toții că s-a încercat acoperirea tuturor genurilor de muzică (nu e ușor să satisfaci pe toată lumea), Palatul Culturii fiind gazda unor spectacole frumoase, muzica populară, simfonică etc., iar în Piața Teatrului, tinerii au avut parte de genul de muzică pe care ei îl apreciază. Până aici, ca imagine de ansamblu, totul pare frumos, recunoaștem eforturile conducerii orașului de a crea și însufleți spiritul Crăciunului.
În schimb, drumul până în centrul orașului și apoi întoarcerea spre casă - altă poveste. Nicio luminiță, niciun decor festiv, nimic... Din contră. Cam așa a fost și de Ziua Națională a României. Steagurile țării au fost arborate doar în centrul orașului cu toate că legea prevede clar obligativitatea arborării steagului național. Pășind în afara zonei centrale, te scufunzi într-o lume copleșitoare, de mizerie și întuneric, un salt în timp, într-un trecut aproape medieval, și te întrebi, parcurgând străduțe mai mult sau mai puțin lăturalnice, unde ai ajuns. E copleșitor sentimentul de abandon care se simte pe străzile orașului. Hârtoape, găuri mari în asfalt, mizerie, gunoaie, pustiu și întuneric. Mi-e foarte greu să înțeleg cum a ajuns Târgu Mureșul în acest hal. Arată ca un cătun în care nici trenul nu mai oprește. Dezolant!! E dureros să vezi că acest mic oraș, cândva renumit pentru curățenia și cochetăria lui, a căzut în dizgrația timpului, ordinea și curățenia au devenit inamici și totul moare, cu fiece zi care trece.
Centrul orașului e frumos, dar realitatea orașului e, de fapt, dincolo de decorurile strălucitoare care, la un moment dat, vor fi stinse, iar noi va trebui să ne coborâm privirea de la beculețe și să dăm piept cu realitatea.
Cum s-a permis ca acest oraș să ajungă în acest hal? Vede cineva dezastrul, la dimensiunile sale reale? Mă sperie când înțeleg câți ani și ce investiții ar trebui să facem pentru a readuce orașul pe linia de plutire, să-l curățam și să-i dăm o formă decentă, pentru că, numai după toate acestea ne vom putea gândi la dezvoltare, înfrumusețare și promovare. Degeaba pui un plasture colorat peste o rană infectată. Poate arăta mai bine, dar infecția de sub plasture nu se va vindeca.
Categoric, problema gunoaielor e departe de a fi rezolvată, din contră, se accentuează, partea carosabilă, trotuarele sunt, la cel mai serios mod, un pericol cam.... din metru în metru, iluminatul stradal pe străduțele mici este... mai mult nu este, iar noi, toți, trebuie să recunoaștem că orașul nostru involuează într-un ritm care ar trebui să ne sperie de-a dreptul.
E trist și dureros când vezi atâta mizerie în jurul tău, și nu mă refer doar la grămezile imense de gunoi din cartiere. E trist și dureros să-ți fie rușine cu orașul tău, cu orașul care ar trebui să-ți fie casă, care ar trebui să însemne... acasă.
Nu știu dacă e vorba de lipsă de resurse, de lipsă de interes, de.. delăsare sau tertipuri financiare, cert este că orașul și cetățenii au ajuns la capătul răbdării. Nu, nu vă bucurați, înainte de a citi ce am de scris. Nu e vorba de capătul puterilor, e vorba de capătul răbdării.
Puterea o au cetățenii, în ciuda jocurilor politice, dorințelor și egourilor mai marilor noștri. Nimeni nu este de neînlocuit. Vor veni noi alegeri, titlurile și funcțiile se pot revoca, scaunele se pot dezlipi de fundurile celor care au impresia ca sunt bătuți acolo în cuie și există chiar forme de protest civilizate, legale de a ne arăta nemulțumirea, dezacordul cu tot ceea ce se întâmplă în ceea ce era, cândva, un oraș frumos și curat. Nu e amenințare, dar voi ați mai chema același meșter să vă rezolve o problemă, când el și-a făcut treaba de mântuială și nu sunteți deloc mulțumiți? Nu cred!
A venit momentul ca toți cei care ne reprezintă și pretind că sunt acolo unde sunt pentru noi și în numele nostru, să se întâlnească, fie că sunt deputați, senatori, prefecți, primari, și să găsească urgent o rezolvare a problemelor devenite sufocante pentru acest oraș. Fiecare partid politic are datoria de a-și trage la răspundere oamenii din pozițiile cheie pentru ceea ce fac sau nu fac pentru acest oraș.
Deci, dragii noștri conducători, indiferent la ce înălțime sunteți, strângeți rândurile și apucați-vă de treabă. Vă putem ierta întârzierea la întâlnirea cu responsabilitățile voastre profesionale, dar sfertul academic a trecut și, deja, începe să semene a sfidare această întârziere în a vă face treaba, sfidare adresată fiecărui om din acest oraș.
Antonela Dumitrache
