Ultima zi de școală, de la finalul clasei a XI-a, mi-am petrecut-o cu gândul la cele două artiste care mă așteptau și pe care așteptam să le revăd cu nerăbdare și încântare la Hundorf/Viișoara, satul meu natal. Vara mea a început în curtea doamnei Maria Morar, inițiatoarea proiectului Acasă la Hundorf. Casa doamnei Maria este un loc liniștitor, mustind de artă, adevărată sursă de inspirație pentru oricine îi trece pragul. Vara ea găzduiește cu generozitate tineri artiști care vor să-și pună ordine în gânduri, artiști care doresc să se lase purtați de vântul cald al creației și să-și descopere identitatea.
Seara se lăsa peste Viișoara, iar împreună cu prietenul meu, Andrei, am plecat spre casa unde cele două artiste și-au petrecut două săptămâni din viață. E vorba de Theodora Scurtu și Vinter Edit. Amândouă au studiat design textil și au venit cu gândul de a aplica noi tehnici în arta textilelor. Ajunși în poartă, câinele le-a anunțat sosirea noastră, iar, dintr-o dată, au apărut două fețe calde, care ne-au poftit înăuntru. După mult timp petrecut în internat, am simțit acel sentiment plăcut de “acasă”. Nouă nu ne-a trebuit introducere formală și termeni complicați, am putut fi noi înșine încă din prima clipă. Am descoperit că ascultam aceleași piese și iubeam aceiași actori. În acea seară am descoperit încă o dată dealurile care înconjoară întreg satul, ne-am uitat la stele, am făcut poze și am refuzat să edităm tot ceea ce am trăit. În tot acest timp, eu împreună cu Andrei am avut ocazia de a învăța tehnica împâslirii, tehnică pe care artistele au aplicat-o pe tot parcursul rezidenței. Anul acesta, proiectul a găzduit și tineri artiști din alte țări precum: Germania, Polonia, Republica Moldova și SUA. Acasă la Hundorf este locul în care artiști din țară și din afara țării vin să descopere o altă lume, o lume ruptă de modern, dar plină de mister și de arta involuntară sau naivă care a rămas în urma oamenilor care și-au petrecut toată viața aici, oameni care au fost doar în trecere sau oameni care ar da orice să plece din Viișoara.
În timpul rezidențelor am bătut la ușile oamenilor pentru a afla cum le-a fost copilăria, cum le-a fost nunta, cum li se simte bătrânețea sau cum se simte pentru ei acasă. Prin aceste conversații am realizat cât de amplu este conceptul de “acasă” și cum fiecare dintre noi privim din altă perspectivă acest subiect.
De-a lungul verii am cunoscut oameni frumoși, plini de viață și plini de povești rostite la ceas de seară, în jurul focului, ca într-un alt han al Ancuței. Oameni care se simt ca o piesă pe care am auzit-o în copilărie și pe care o fredonez atunci când nimic nu se mai e la fel în jurul meu. Artiștii care au poposit două săptămâni în Hundorf mi-au arătat cum se trăiește prin artă și cum trăiește arta prin noi. M-au învățat că fiecare drum pe care mergem ne învață câte ceva, că primul drum nu înseamnă întotdeauna drumul potrivit, m-au învățat să am curajul să mă întorc dacă simt că direcția în care mă îndrept n-o să mă ducă unde mi-am dorit. Proiectul s-a finalizat cu expoziția din Bastionul Tăbăcarilor din Cetatea Medievală Târgu Mureș, intitulată, cum altfel, “Acasă - o lume între uitare și persistență”, vernisajul având loc în data de 2 octombrie, expoziția putând fi vizitată până la sfârșitul lunii. Evenimentul s-a dovedit a fi motiv de bucurie comună pentru artiștii prezenți, voluntarii ce au însoțit inițiatoarea proiectului de-a lungul acestei frumoase călătorii, printre care m-am aflat și eu, criticii de artă invitați la eveniment, dintre care am remarcat-o pe doamna Ioana Vlasiu, și publicul numeros, curios și entuziast, al cărui ghid neoficial am avut onoarea să fiu.
Diana Drăghiță
