Tipograful, rugăciunea și... sarea

Distribuie pe:

* “Cu mila lui Dumnezeu, eu diaconul Coresi deacă (dacă) văzui că mai toate limbile au cuvântul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi rumânii n-avem, și Hristos zice: Cine citește să înțeleagă (cf. Matei 10, 9) și Pavel Apostol încă scrie la Corinteni (14, 19): Ca întru Biserică mai vârtos cinci cuvinte cu înțelesul mieu (meu) să grăiesc și al alții să învăț, decât întunerec de cuvinte ne înțelese într-alte limbi - dirept (drept) aceia, frații mei, preoților, scrisu-v-am aceste psaltiri cu otveat (răspuns, traducere) de-am scos psaltirea pe limba românească”.

Diaconul Coresi (1500-1583), diacon, traducător, meșter tipograf originar din Târgoviște. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare. Micul Octoih din anul 1557 a fost punctul de plecare care a dat consistență muncii sale ulterioare. El contribuie la îndreptarea ortografiei limbii române, prin faptul că stabilește reguli de despărțire a cuvintelor, făcând scrisul mai ușor de înțeles și răspândit, influențând în acest fel și ortografia actelor și documentelor cancelariilor domnești. Lui Coresi îi datorăm impunerea acestui grai la baza limbii române, avantaj de care ne bucurăm cei ce folosim în prezent limba română, în condiții de necrezut pentru acele vremuri, fiind adevărați eroi naționali, care au făcut să se nască, să se dezvolte și să se transmită limba română, din generație în generație.

***

* “Rugăciunea este o orientare a spiritului uman către substractul esențial, nematerial al lumii. Întocmai ca inteligența, simțul moral se poate dezvolta prin educație, disciplină și voință... Simțul moral e mai important decât inteligența. Dacă el dispare într-o națiune, toată structura socială începe să se clatine. Civilizația este înainte de toate o disciplină; Disciplină fiziologică, morală, socială și științifică”.

Alexis Carrel (1873-1944), chirurg și biolog francez. Laureat al Premiului NOBEL în Medicină și Fiziologie (fondatorul transplantologiei - transplantul de țesuturi și organe). Profesează ca medic și predă Anatomie și Chirurgie la Universitatea din Lyon. După anul 1904 se află ca și profesor universitar la Universitatea de Medicină din Chicago, iar după 1906 îl găsim la Institutul de Cercetări Medicale Rockefeller din New-York. Alexis Carrel primește recunoașterea publică a efortului său în domeniul cercetării chirurgiei experimentale și în special vasculare, al transplantului de țesături și organe în 1912, când i se acordă Premiul Nobel pentru Medicină.

***

* “Cercetând odată ocnele de sare de la Ocna Sibiului, am constatat un lucru foarte interesant. Bolovanii de sare care erau scoși din adânc erau plini de pământ ce se scutura mereu de pe ei. - Ce înseamnă acest pământ care iese din sare? - l-am întrebat pe paza ocnei? - Asta e puterea sării: nu suferă pământul; se curăță de el, îl scoate afară din ea...”.

“Așa trebuie să fie și cu un creștin adevărat, despre care a zis Sf. Scriptură că e sarea pământului (Matei 5, 13). Un creștin ce este supus permanent păcatului și trăiește în toate cele lumești, eliminând divinitatea este o “sare care și-a pierdut puterea “ (Marcu 9, 50).

P.S. II Corinteni cap. 4, vers. 10: “Să purtăm în trupul nostru totdeauna moartea și patimile lui Hristos, pentru că în felul acesta simțim prezența Lui în viața de zi cu zi.”

Cu dragoste creștinească,

părintele Ilie

Lasă un comentariu