Reguli noi pentru accesul în funcția publică

Distribuie pe:

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că în ședința de Guvern de miercuri s-a aprobat un proiect de ordonanță care se referă la accesul în funcția publică de debutant și înalt funcționar public.

“S-a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, un proiect de ordonanță de urgență care vine să operaționalizeze reforma de acces la funcția publică, așa cum această reformă este prevăzută în Codul administrativ. Practic, vorbim despre posibilitatea, respectiv obligativitatea, de anul viitor, ca pe două paliere și anume de acces în funcția publică de debutant și respectiv cealaltă limită a funcției publice - înalții funcționari publici - accesul în aceste funcții publice să se facă printr-un sistem pe care Codul administrativ îl numește program-pilot. Acest program-pilot prevede două etape bine delimitate. Prima etapă este de recrutare, care este un concurs național în urma recrutării unui număr de candidați pentru aceste două categorii de funcționari publici, debutanți și înalți funcționari publici. Urmează apoi ocuparea posturilor propriu-zise în autoritățile și instituțiile publice, fie că sunt centrale, fie că sunt locale. Se face printr-un concurs organizat la nivelul instituției respective”, a spus ministrul Dezvoltării, într-o conferință de presă la Palatul Victoria

El a adăugat că ordonanța adoptată de Guvern prevede procedurile prin care se va face accesul în funcția publică în 2023.

“Programul-pilot trebuie să se desfășoare până în 30 iunie 2023, urmând ca după aceea să existe o analiză ex-post a experienței acumulate, cu posibilitatea de extindere a acestui sistem de acces în funcția publică și pe alte paliere. Procedura prevăzută este destul de simplă, în sensul în care toate autoritățile publice vor trebui să prevadă între funcțiile publice vacante cel puțin 10% ca fiind funcții publice pentru debutanți, astfel încât să existe necesarul de funcții pentru care să se desfășoare acest program-pilot”, a menționat Cseke Attila. (Agerpres)

Lasă un comentariu