“Școala nevestelor” vă oferă lecții de bune maniere în dragoste, la Sala Mare

Distribuie pe:

Se spune că dragostea e oarbă, iubirea n-are vârstă și că atunci când doi oameni se iubesc, nimic altceva nu mai contează. Oare o fi chiar așa?

Spectacolul “Școala nevestelor”, în regia lui Cristi Juncu, pune în scenă clasică piesa ui Moliere într-o manieră inteligentă și plină de haz care ne reamintește că dragostea puternică și sinceră are șanse de izbândă într-o lume deseori superficială și înșelătoare, dar pasiunea egoistă și lacomă, cu pretenții de iubire, va fi în cele din urmă învinsă.

Să luăm aminte de la ambițiosul, dar meschinul Arnolphe, care a crescut-o pe tânăra și idealista Agnes ferită de ochii lumii, pentru a se bucura apoi de farmecele unei frumuseți cu mult mai tinere decât el, însă izolarea în care a ținut-o nu au reușit să îi înăbușe acesteia dorința din ce în ce mai pătimașă de a cunoaște un tânăr fermecător și manierat care să o ia cu el și să o facă fericită.

Dacă Arnolphe așteaptă fidelitate și supunere cu forța, Agnes visează la dragoste și libertate alături de alesul inimii ei.

Bineînțeles, acest lucru va da naștere unor situații pline de umor, dar și de tâlc.

“Școala nevestelor” îi are în distribuție pe actorii: Nicu Mihoc, Ale Țifrea, Cristian Iorga, Dan Rădulescu, Anca Loghin, Csaba Ciugulitu, Ion Vântu și Luchian Pantea. Scenografia este realizată de Cosmin Ardeleanu, iar coregrafia îi aparține lui Bordás Attila.

Despre “Școala nevestelor” în presă:

“Școala nevestelor, în această versiune, reprezintă nu numai replierea unui text retradus cu o finețe care îl face să se înverzească de invidie pe orice traducător profesionist pe un spectacol îndrăcit, cu ritm și rimă, ci și rezultatul muncii unei echipe de artiști care și-au activat cu generozitate resursele pentru a construi un spectacol rotund, dinamic și care face bine și celor de pe scenă, și celor din sală.” (Mircea Sorin Rusu, liternet.ro)

“Școala nevestelor făcută de Juncu e comedia perfectă pe textul perfect (aproape că nici Moliere n-a scris-o atât de bine pe cât e acum tradusă), care se ține din cuvinte și buna măsură a situațiilor, punând la colț misoginismul funciar prin nimic altceva decât vorbele potrivite spuse de actorii potriviți. E atât de bine să râzi la teatru, mai ales atunci când te-ai hârșit prea mult printre comedii.” (Iulia Popovici - Observator Cultural)

Reprezentația va avea loc joi, 2 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Biletele și abonamentele flexibile pot fi achiziționate online de pe teatrunational.biletmaster.ro. Biletele și abonamentele flexibile în format fizic pot fi cumpărate la Casieria de la Sala Mare a Teatrului, de luni până vineri, între orele 9.00 - 19.00. Biletele vor putea fi achiziționate și începând cu o oră înaintea reprezentațiilor, la fața locului.

PR Marketing Teatrul Național Târgu Mureș Compania Liviu Rebreanu

Lasă un comentariu