Toate studiile internaționale, unul chiar foarte recent, de acum câteva zile, arată că Bucureștiul este orașul european cu cel mai mare risc seismic. Asta înseamnă că ne putem aștepta la așa ceva. Specialiștii noștri încearcă să ne liniștească, spun că mai este până în 2040, dar nimeni nu știe exact. România are nevoie de câteva programe naționale care să fie duse pe termen lung și cu consens politic. Unul dintre ele este acesta al pregătirii României pentru un seism puternic. Ce înseamnă asta? O consolidare a clădirilor, lucru care a început, dar nu continuă peste tot. Este foarte lent, foarte lent.
În al doilea rând, constituirea unor rezerve de stat, pentru că un cutremur este ca un bombardament, are efect de război. O mare parte a populației va avea nevoie imediat de alimente, de apă. Un sistem alternativ de energie, bazat pe anumite instalații de producere a energiei atunci când trebuie, instalații care lucrează pe benzină, pe motorină, acele generatoare. Aici se pare că stăm mai bine, pentru că România trimite peste tot oameni specializați.
Dar mai trebuie ceva. Știu că pregătirea oamenilor pentru catastrofe este un lucru care nu place nimănui. Dar o catastrofă de acest gen poate să se producă oricând și nimeni nu o poate stăvili cu niște directive sau cu niște declarații. Deci, populația trebuie să fie pregătită pentru ce este mai rău. Asta înseamnă o educație care să țină de salvarea individuală în caz de lucru foarte grav. Acum mulți ani am fost invitat în Japonia de Ministerul Economiei și al Finanțelor. Am petrecut o lună acolo. La hotelul în care am fost cazați, în fiecare zi ni se împrospăta un geamantănaș, care trebuia ținut lângă pat și care conținea o pereche de mănuși groase, ca să poți să muncești, o funie de 25 de metri, o sticlă de apă, două pachete de nutrienți, bandaje și dezinfectante. În fiecare zi, această valiză era controlată de oamenii de la hotel. Într-o lună am avut două alarme false de pregătire pentru incendiu. A trebuit să coborâm imediat. Bineînțeles că lucrurile acestea nu plac. Nu e bine să vorbești de rău.
Pe de altă parte, e deranjant să strici ziua și să buna dispoziție. Dar sunt necesare. Pentru că oricum am discuta și orice am face, România se află într-o zonă seismică. De la începutul anului, în România s-au produs cinci cutremure. Nu de importanță mare, slavă Domnului, dar au fost cinci cutremure. Deci Pământul în România lucrează. Tot ce se întâmplă în Turcia, cu tot regretul și toată compasiunea pentru oamenii de acolo, sper să fie o lecție pentru cei care ne conduc, în sensul în care să ia în serios pregătirea unui program național, cu consens politic, pe termen mediu și lung, nu pe câteva luni, de pregătire a României pentru o catastrofă seismică.
Mai ales că nu vedem decât vârful aisbergului. Sunt expertize făcute acum 20-30 de ani, alte noi nu au mai fost făcute, nu știm în ce stare se află celelalte clădiri. Avem școli, chiar spitale care funcționează în imobile vechi.
Da, situația este complicată. Adică discutăm despre toaletele de la școlile din mediul rural, dar nu discutăm despre faptul că o mare parte dintre clădirile școlilor nu sunt consolidate de ani de zile, sunt vechi de aproape 100 de ani. Dar există și instalații industriale care pot avea de suferit, care poluează îngrozitor. Infrastructura se mai distruge și ea. Toate acestea arată că nu putem trece cu vederea acest lucru.
Este mai important decât orice altă problemă care ține, să zicem, de nenorocirile zilnice pe care le trăim, cum ar fi războiul din Ucraina. Este o nenorocire zilnică, mor oameni și acolo, dar acolo sunt oameni care pot lua măsuri, dacă ar fi necesar. Dar în cazul cutremurelor, nu. Aici suntem la mâna lui Dumnezeu sau a sorții, cum doriți să-i spuneți.
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA
