De când până când, o epocă stupidă, degenerată moral și sufletește, ca cea pe care o îndurăm astăzi, ce tractează după ea, parcă, generații pe măsură, apatice, indiferente, amnezice sau, dimpotrivă, ignorant agresive, devine capăt de linie a ființei unui neam? Devine peste noapte instanța supremă de condamnare fără drept de a fi a tainei unui popor și acela veșnic martirizat? Ce putere are lumea asta schiloadă de azi să confiște pecetea veșniciei, lăsată de Bunul Dumnezeu, acestui neam? Căci acelui seism al eternității, ce S-a-trupat în clipa istoriei, ca să ne-nalțe din mlaștina păcatului, nu-i poate sta nimeni și nimic în cale! Numai întorcând spatele acestei unice Eternități ce ne-a plâns de milă, cădem în spaima zilei de azi.
Pierzându-ne respirația aceasta înaltă, cocoșați de “vremuri” mutilate și mutilante, intrăm cu toții în marele cor al infirmilor sufletești ai acestei lumi!
Ne speriem de tot și de toate! Ne speriem cum pe acest pământ sfânt a putut să crească “recolta” asta hidoasă de agonii morale! Ne-nspăimântăm de toate formele acestea de sinistră malignitate sufletească, ce-au început, galopant, să ne distrugă ființa slăbită din lipsa credinței, credință ce ne-a asigurat cu de la sine putere tulburătoarea, tainica și uimitoarea dăinuire peste veacuri. Ne speriem de toate acestea, pentru că ne închinăm lor! Divinizăm stupidul eșecurilor noastre sufletești năucitore, strigătoare până la cer, uitând că progresul haotic, sălbatic și, parcă, premeditat necontrolat, al acestei “civilizații” oricât de fascinant ar fi, lipsit de credința-n Dumnezeu, poate să devină cea mai cruntă, rafinată și perversă paralizie a desăvârșirii noastre ca ființe umane! Pentru prima oară în istorie, ne apărăm cu strășnicie penibila “emancipare”, ce este în stare să calce-n picioare orice identitate de a fi: biologică, etnică, morală, istorică, națională, religioasă a acestui popor, orice temeinică valoare culturală și istorică a lui, ca să schimbăm în regim de “urgență” Chipul lui Dumnezeu din noi, cu caricatura agitată, vibrând nevrotic, cu majore simptome patologice a lumii căzute și bolnave de azi!
Ne apărăm frenetic efemerele și promițătoarele proprietăți lumești, uitând că suntem simpli chiriași pe acest pământ. Ne apărăm cu agresivitate și inimaginabilă intoleranță toate “șansele” de a evada, ocult sau pe față, din condiția de român și creștin, pentru o altă stare mai “civilizată”, uitând că neamul ăsta și-a păzit etern în istorie, nu vremelnicia, ci paradoxala lui veșnicie, CRUCEA răstignirii sale, CREDINȚA!
Căci tot ce ne-nspăimântă pe noi astăzi, pentru acest popor, nu au fost decât sperietori înfipte în lanul de grâu al ființei lui. Iar din acest grâu curat al credinței lui de nezdruncinat s-a dospit pâinea noastră întru ființă!
Cartea “Omul Liber” autor DAN PURIC
