Colțul pentru minte, inimă și literatură - Proști și fuduli - G. MIDDEI (Professor X)

Distribuie pe:

Într-o zi, un domn în vârstă de 75 de ani călătorea cu trenul, cufundat fiind în lectura unei cărți. Un tânăr universitar, vecin de compartiment, își dădu seama că omul citea, de fapt, Biblia, și îl întrebă: “Dumneata mai crezi în cartea aia plină de basme și prostii?”

“Bineînțeles”, răspunse bătrânul: “Crezi că greșesc făcând asta?”

Tânărul răspunse: “Sigur! Cred că dumneata, domnule, ar trebui să studiezi știința și istoria lumii. Doar oamenii inculți și bigoții mai cred în prostiile astea. Ar fi bine să te informezi mai bine. Să știi ce părere au savanții despre aceste lucruri”.

Domnul în vârstă îi răspunse foarte calm: “Și, spune-mi, tinere, așa cred oamenii de știință despre Biblie?”

“Da, exact așa. Acum, din păcate, trebuie să cobor, nu am timp să-ți explic, dar lasă-mi numele si adresa, să-ți trimit ceva material științific, prin poștă, ca să te lămurești în privința problemelor care contează, cu adevărat, în lumea asta”.

Bătrânul, atunci, foarte tacticos, își deschise portofelul și îi dădu tânărului universitar cartea sa de vizită. Tânărul o luă și făcu ochii mari când citi: “Dr. Louis Pasteur, Directorul Institutului Național de Cercetări Științifice al Universității Naționale Franceze”.

Fapta s-a petrecut în 1892. Puteți crede sau nu; puteți să vă îndoiți sau nu; puteți crede în ce vreți, puteți fi campioni ai ateismului, dar povestea asta ne învață un lucru, un singur lucru: cel care pretinde că știe totul, cel care îi judecă pe alții, cel care emite sentințe ajunge, foarte adesea, precum tânărul universitar: un prost încrezut. (facebook.com/profile.php?id; foto -paginainizio.com)

Traducere de ILEANA SANDU

N. trad. Titlul ne aparține

Lasă un comentariu