OMAGIU PESTE TIMP - Românce care au schimbat lumea

Distribuie pe:

În rândul femeilor care, prin acțiunile lor politice, științifice, culturale sau prin acte de eroism, au reușit să schimbe lumea, în efortul de a o transforma într-un loc mai bun, se numără și românce cărora, la ceas aniversar, li se cuvine un modest omagiu...

Smaranda Brăescu (1897-1948)

Este prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7.200 m la Sacramento, SUA).

În 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6.000 de metri, depășind și recordul american de 5.384 metri, succes în urma căruia a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică - clasa Crucea de Aur.

În 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli.

În același an, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7.400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington.

A activat ca instructoare de parașutism la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa. În timpul războiului a pilot în celebra “Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit.

Semnatară, alături de alte 11 personalități, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic, a fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie.

Ascunsă de oameni de suflet, nu a mai fost găsită niciodată. O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948, la Cluj.

Ana Aslan (1897-1988)

Medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 - 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali.

A inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Eliza Leonida Zamfirescu (1887-1973)

Ingineră și inventatoare, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României.

A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de au urma o facultate de inginerie: în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate.

A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.

Nadia Comăneci (1961-)

Prima gimnastă din lume care a reușit să obțină nota 10. Este câștigătoare a cinci meda-lii olimpice de aur, considerată a fi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, “Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920-2008)

Supranumită “doamna neurochirurgiei românești”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operație făcută în Al Doilea Război Mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005.

(În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operație pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenția sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg).

Reușita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie. A făcut parte din prima echipă neurochirurgicală, considerată echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești și doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soț).A făcut echipă cu Constantin Arseni și Ion Ionescu, soțul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

Sarmiza Bilcescu (1867-1935)

Prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept. A obținut licența în științe juridice în 1887.

În 1890, în vremea când 71% dintre studentele din universitățile franceze proveneau din alte țări, Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din Europa care a obținut un doctorat în drept, cu teza “De la condition légale de la mère” (“Condiția juridică a mamei”).

În 1891 a fost admisă în Baroul Ilfov (care, la acea vreme, includea și Bucureștiul), și era prezidat de renumitul avocat și om politic Take Ionescu).

S-a numărat printre fondatoarele Societății Domnișoarelor Române care își propunea să lupte pentru creșterea gradului de educație în rândul femeilor.

Regina Maria a României (1875-1938)

S-a născut pe 29 octombrie 1875, în Eastwell Manor, o proprietate adiacentă orașului Ashford. Părinții ei au fost Prințul Alfred, Duce de Edinburgh (mai târziu Duce de Saxa-Coburg și Gotha) și Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei. S-a căsătorit cu regele Ferdinand I, care a condus România din octombrie 1914 până în 1927, perioadă care a inclus Primul Război Mondial și Unifica-rea României la 1 decembrie 1918.

De-a lungul timpului, și-a folosit talentele diplomatice pentru a consolida legăturile dintre România și Anglia. La începutul Primului Război Mondial, ea a pledat pentru intrarea României în război alături de Antanta, alianța care se angajează să susțină pretențiile României pentru unirea Transilvaniei

și Bucovinei cu Vechiul Regat. În timpul războiului, a lucrat ca asistentă, vizitând frontul și gestionând spitalele de campanie.

După război, a jucat și un rol important în recunoașterea noului stat român unit, folosindu-și toate aptitudinile pentru a promova cauza unionistă în timpul negocierilor de pace de la Paris.

ECATERINA TEODOROIU (1894-1917)

Cercetașă și participantă la Primul Război Mondial. Ecaterina Teodoroiu a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală (Târgu Jiu), iar după ce toți cei patru frați ai au murit în luptă, Ecaterina Teodoroiu a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți, unde a fost luată ca prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. A fost decorată de Casa Regală și avansată la gradul de sublocotenent, apoi a participat la bătălia de la Mărășești unde a luptat în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. A murit pe frontul de luptă, lângă Panciu.

Este celebrată ca o eroină națională.

(surse documentare și foto - romania-insider.com/women-changed-romania-world; davidwolfe.com; cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/romance-celebre)

Documentar de Ileana Sandu

Lasă un comentariu