Amendă pentru părinții care nu notifică autoritățile cu privire la intenția de a pleca la muncă în afara țării

Distribuie pe:

Potrivit legislației în vigoare (Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată), persoanele care au copii minori în îngrijire și doresc să plece la muncă în străinătate au obligația de a notifica această intenție Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara și să desemneze o persoană care se va ocupa de aceștia. Este obligatorie, de asemenea, desemnarea persoanei care se va ocupa de întreținerea copilului/copiilor pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz, cu precizarea că persoana desemnată trebuie să facă parte din familia extinsă, adică: să fie rudă până la gradul patru inclusiv, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale, precum și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.

Confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanța de tutelă, iar acordul în acest sens se exprimă personal, în fața instanței.

Persoanele care notifică intenția de a pleca la muncă în străinătate vor depune la sediul DAS Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja, nr. 9, parter, camera 8 (Registratură) sau prin e-mail la adresa: registratura.das@tirgumures.ro, documentele necesare (menționate pe site-ul Primăriei Targu Mureș - tirgumures.ro) în cuprinsul unui anunț publicat în data de 14 martie a.c.).

Persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil cu părinte/părinți plecați la muncă în străinătate, are obligația de a pune la dispoziția DAS Târgu Mureș, toate datele și informațiile pe care le deține cu privire la adresa la care pot fi contactați părinții în străinătate și de a face dovada că menține legătura cu aceștia.

“DAS Târgu Mureș monitorizează constant asigurarea îngrijirii, a educării și dezvoltării normale a copiilor rămași acasă; apărarea drepturilor copilului; prevenirea situațiilor de risc; monitorizarea situației școlare; asigurarea asistenței medicale, precum și oferirea sprijinului emoțional în absența părintelui, colaborând totodată, cu cadre didactice, psihologi, medici de familie, polițiști, etc. toate pentru siguranța copilului/copiilor pe perioada în care părintele/părinții se află la muncă în străinătate”, se arată într-un comunicat remis redacției noastre de către reprezentanții DAS Târgu Mureș.

Amenda pentru părinții care nu notifică autorităților intenția de a pleca la muncă în străinătate este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei. (sursa foto - salvaticopiii.ro) (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu