Zi “istorică” la Reghin

Distribuie pe:

Azi, 29 martie, încep lucrările de reabilitare a Cinematografului “Patria”, a dispus Compania Națională de Investiți, (CNI), după ce a constatat că toate condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite (autorizație de construire, aprobarea proiectului tehnic etc.)

“După ani de zile de tărăgăneli, trecând prin labirintul birocrației, așteptând neputincios acceptarea refacerii proiectului tehnic și apoi actualizarea prețurilor, ACUM începem, în sfârșit, reabilitarea cinematografului don Reghin”, informează primarul municipiului, Mark Endre. Cinematograful a fost dat în folosință în urmă cu 59 de ani, la 23 august 1964, și avea o capacitate de 500 de locuri (sursa - msnews.ro). În 2009, a fost închis oficial (nu mai rulau filme din 2005), ca urmare a incapacității autorităților locale de a gestiona imobilul. Cu timpul, a devenit un spațiu degradat, nefuncțional. În 2008, Guvernul a trecut cinematografele statului în domeniul public al autorităților locale. La vremea respectivă, strategia autorităăților reghinene era de a-l concesiona sau de a-l vinde unor investitori care vizau modificarea funcționalității, existând supoziții privind construirea unui mall.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu