* “Părintele Mărturisitor Iustin Pârvu, în cartea sa «Din temnițe spre sinaxare», ne relatează o întâmplare greu de înțeles și acceptat pentru o minte omenească: «Eram în Deltă la stufăriș împreună cu părintele Ilie Lăcătuș și alți mulți intelectuali. Era ziua Sfinților Trei Ierarhi «Vasile, Grigore și Ioan»,- 30 ianuarie, când afară erau -30 de grade. Am fost trimiși să tăiem stuf, care trebuia frumos curățat, măsurat și pus pe dimensiuni. Gheața era groasă de 20-25 de centimetri. Vă dați seama ce înseamnă lucrul acesta pe un astfel de frig, și noi eram toți flămânzi, slabi îmbrăcați și numai piele și oase. Lângă noi stăteau caralii cu patru mitraliere și care aveau ordin să tragă în noi dacă refuzam să intrăm la tăiat de stuf. Ne-au ordonat să intrăm în apa înghețată și să scoatem câte 2 snopi de stuf. Am ezitat la început. A intervenit însă părintele Ilie Lăcătușu și ne-a spus: «Măi, intrăm pentru că ăștia îs puși pe gând rău; Ăștia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului și Sfinții Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămați». Așa, am intrat. Sub gheața groasă se vedea nufărul galben înflorit, iar deasupra ne însoțeau niște păsărele. Ca o minune, apare și soarele și era o căldură de toți ne minunam de profeția părintelui Lăcătuș Ilie. Nimeni nu s-a îmbolnăvit, iar după ce hainele ni s-au uscat ne-am întors la colonie, aburii ieșeau din noi, dar bucuroși că rugăciunile părintelui Ilie Lăcătușu către Maica Domnului și Sfinții Trei Ierarhi ne-au ajutat să trecem printr-o încercare atât de grea și ne-am învrednicit de o astfel de minune»“.
Ilie Lăcătușu (1909-1983), preot ortodox, deținut politic în închisorile de la Canal, Tg. Ocna. În anul 1998, trupul părintelui fiind dezgropat s-a aflat neputrezit, ceea ce a făcut ca sute de mii de oameni să facă pelerinaje la această adevărată minune. Este numit “Sfântul Lui Dumnezeu”. A fost preot misionar în cadrul “Misiunii Ortodoxe” din Transnistria. În prezent, moaștele părintelui Ilie Lăcătușu se află într-un sicriu de sticlă pentru a putea fi văzut, în cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Giulești-București.
***
* “Dumnezeu a pus sămânța genialității în om, ca să rodească în operele sale. Dumnezeu este geniul vieții, iar rivalul Său se numește geniul morții. Geniul este santinela pe hotarul dintre rațiune și nebunie. Genialitatea este rodul înmulțit în talantul dăruit de Dumnezeu. Geniul este gazda spiritului luminat de făclia înțelepciunii, fără de care nu există talent. Pasiunea este spiritul ingenuu din zestrea testamentară a Divinității în zapisul sorții ce înnobilează sufletul omului cu aura creativității spre tezaurizare culturală. Genialitatea este dovada vieții pe calea eternității. Genială este creativitatea - capacitatea de a crea prin înzestrare divină, ca transcendere din Memoria Universală în spiritul uman aureolat cu veșmânt haric imaterial. Geniul este talentul de a inventa ceea ce nu poate fi nici predat, nici învățat. Geniul, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne.” (Mihai Eminescu).
Maria Filipoiu (1954-), poeta își asumă cu mult curaj de a publica un număr însemnat de Sonete creștine. E vorba aici de un gest subtil polemic. Aceasta pentru că sonetul caracterizează Renașterea, o epocă de emancipare față de dogmatismul medieval. În textele volumului este evidentă tendința ecumenică a autoarei, deschidere spre toate miturile consolatoare care propun, prin meditație și reculegere, o mântuire care vine de la o divinitate, oricare este aceasta. A primit “Premiul Național Vasile Voiculescu” pentru poezie religioasă, decernat de Patriarhia Ortodoxă Română, iar pentru “101 Sonete” a fost premiată la “Festivalul de creație literară”.
P.S Iacov cap. 4, vers.11-12: “Nu vă grăiți de rău unul pe altul, fraților. Cel ce grăiește de rău pe fratele său, grăiește de rău legea și judecă legea; iar dacă judeci legea nu ești împlinitorul ei, ci judecătorul ei. Unul este Dătătorul legii și Judecătorul: cel ce poate să mântuiască și să piardă. Iar tu cine ești, care judeci pe aproapele?”
Cu dragoste creștină, părintele Ilie
