Inundații în Tăureni

Distribuie pe:

Pompierii militari din cadrul ISU Mureș au fost solicitați, duminică, să intervină în comuna Tăureni pentru evacuarea apei care a pătruns în mai multe gospodării. Inundațiile s-au produs ca urmare a creșterii nivelului lacurilor piscicole și depășirii nivelului digului de protecție în urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă. “S-a acționat cu două dispozitive de pompare de mare capacitate, cu două motopompe, patru autospeciale de primă intervenție și comandă și un UTV, încadrate de 23 pompieri militari, împreună cu echipajele de intervenție ale Administrației Bazinale de Apă (ABA) Mureș. Nu s-au înregistrat victime și nu s-a impus evacuarea populației din zona afectată”, a precizat sg.maj. Oltean Georgiana, purtător de cuvânt al ISU Mureș.

Ieri, subprefectul județului Mureș, Nicolae Florin Plășan, s-a deplasat, alături de specialiștii ABA Mureș, în Tâureni pentru a evalua situația și a vedea intervenția de la fața locului. Acesta a precizat pentru “Cuvântul liber” că astăzi au mai fost inundate trei case, iar în cursul zile de duminică, șapte case și 17 anexe gospodărești. “Se intervine de către ABA Mureș (prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș) cu două pompe de capacitate mare 1.650 m3/oră, 1.350 m3/oră și ISU Mureș cu o pompă de mare capacitate. Probleme mari sunt pe Acumularea de apă Lac 6, Pârâul de Câmpie este colmatat pe o lungime de doi kilometri. Se impune de urgență demararea intervenției pe porțiunea colmatată, obținerea autorizațiilor și acordul în scris a S.C. Piscicola Tăureni”, a mai declarat subprefectul județului. Nicolae Florin Plășan a mai precizat că lacurile din amonte. respectiv, Zau, Miheș, Șăulia și Vălenii, sunt la capacitate maximă. Ieri, la ora 15.00, Primăria Tăureni, în regim de urgență, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu