Situația se împute - Târgumureșenii, tot mai nemulțumiți de situația gunoiului menajer!

Distribuie pe:

În câteva zile ar trebui să aflăm dacă a fost atribuit, în regim de urgență, contractul pentru ridicarea gunoiului menajer din Zona 2, inclusiv Târgu Mureș

În cursul zilei de ieri, am primit la redacție mai multe fotografii din partea cititorilor care ilustrează situația gunoiului menajer neridicat de pe raza municipiului Târgu Mureș. Din imagini se poate vedea că tomberoanele amplasate în vecinătatea blocurilor sunt pline ochi, iar gunoiul menajer este depozitat pe trotuare sau pe drum, lângă tomberoane. Mai mulți târgumureșeni ne-au semnalat faptul că lucrătorii Silevy Cleaning, compania care furnizează serviciul de curățenie stradală, a ridicat, din mai multe zone, gunoiul împrăștiat pe trotuare din apropierea ghenelor și a tomberoanelor. Compania Silevy Cleaning nu are contract pentru ridicarea gunoiului menajer, însă pentru că acesta a ajuns să fie depozitat pe trotuare și să fie împrăștiat de vânt, societatea l-a ridicat în baza contractului de curățenie stradală.

Conform unor surse oficiale, din 4 aprilie și până în prezent, în ghenele și tomberoanele orașului s-au strâns peste 2.500 de tone de gunoi menajer.

În cursul săptămânii trecute, înainte de Sărbătoarea Paștelui, Primăria municipiului Târgu Mureș a transmis că “este o situație dificilă, având în vedere și perioada sărbătorilor pascale. În anumite zone mai sensibile, precum cartierul Unirii, sau în zonele situate în vecinătatea comunelor Corunca, Sântana sau Livezeni, cantitățile de gunoi menajer depozitate care se pot observa sunt mult peste media altor zone din oraș.

Această situație e și din cauza faptului că persoane neidentificate din afara orașului vin frecvent cu autoturismele și își aruncă deșeurile în containerele aflate în zonele rezidențiale de la intrarea în oraș sau direct pe domeniul public”.

Instituția a mai informat că în urma controalelor efectuate de reprezentanții Poliției Locale în ultimele zile, mai multe persoane au fost depistate, identificate și sancționate contravențional.

Vă reamintim că din 4 aprilie, în Târgu Mureș și în celelalte 18 localități care fac parte din Zona 2 (conform Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor din județul Mureș) nu se mai ridică deșeurile menajere. Aceasta pentru că în 4 aprilie au expirat cele 90 de zile în care fostul operator, Brantner Veres SA, a avut obligația să continue să presteze acest serviciu. Cu doar două zile înainte de expirarea termenului, societatea a anunțat că nu dorește să continue operarea. Astfel, ADI Ecolect Mureș a organizat o procedură de urgență pentru atribuirea contractului de colectare a deșeurilor menajere, însă în prima fază nu s-a prezentat nimeni datorită condițiilor impuse prin caietul de sarcini care nu erau realizabile de o companie care ar urma să opereze doar o scurtă perioadă de timp. Ulterior, cerințele din caietul de sarcini au fost modificate, iar în cursul săptămânii trecute, procedura de urgență a fost reluată. Pentru că societatea comercială care s-a prezentat mai avea de adus clarificări în cursul zilei de ieri, la sediul ADI Ecolect, comisia de licitație a primit documentele solicitate, urmând să le evalueze. Directorul executiv al ADI Ecolect Mureș, Toth Andrea, a declarat, pentru “Cuvântul liber”, că în scurt timp se va afla rezultatul licitației, după evaluarea finală a ofertei depuse. Mai avem, astfel, câteva zile de îndurat imaginea deprimantă și mirosul gunoaielor care au invadat spațiile din jurul blocurilor din Târgu Mureș. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu